Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în siguranţă

Pe raza judeţului Ialomiţa vor acţiona peste 200 de poliţişti pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa va acţiona în acest sfârşit de săptămână, având în vedere că este şi Sărbătoarea Sf. Maria, cu efective mărite de poliţişti şi mijloace tehnice, pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pe raza localităţilor urbane şi rurale din judeţ.

Pe raza judeţului Ialomiţa vor acţiona peste 200 de poliţişti pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.

În aceste zile, poliţiştii ialomiţeni vor fi prezenți și vor acționa pentru siguranța cetățeanului la manifestări religioase şi evenimente cultural-artistice, care se vor defăşura pe raza judeţului.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale, utilizând zilnic, toate aparatele de înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Litoral şi Valea Prahovei (DN 2, DN 2A, DN 21).

Totodată, poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată pentru prevenirea faptelor antisociale.

Recomandări ale polițiștilor:

Dacă plecaţi de la domiciliu: Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, inclusiv uşa de la balcon.

Dacă hotărâţi să petreceţi timpul liber în străinătate:

Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro.

Interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.

Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa!).

Pe perioada sejurului:

Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare

ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional!

Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!

Dacă aveţi repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise!

Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!

Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii etc.)! Lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei!