Sărbătoare la Fetești – „Zilele orașului”, la cea de-a VIII-a ediție
Timp de trei zile, feteștenii au sărbătorit ziua localității. Cea de-a VIII-a ediție a sărbătorilor municipiului, desfășurată în perioada 28 – 30 august, a scos din case sute de oameni, dornici să petreacă alături de artiștii invitați pe scena amplasată în parcul Stadion.
În cadrul evenimentului, între orele 16.00 – 23.00, au avut loc recitaluri de muzică ușoară și populară, pop-dance, etno-dance, dance, pop-rock, spectacolele fiind deschise de către artiști locali.
Printre artiștii prezenți la “Zilele municipiului Fetești” s-au numărat: Keo, DeepCentral, SkizzoSkillz, Amna, Cristina Spătar, Morris, Nicole Cherry, Dorian Popa, Misty, Annes, Ami, Andreea Antonescu, Admiral C4C, Rucsy, dar și Radu Ile, Elena Merișoreanu, Nineta Popa, Șogorițele, dar și alți artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți.
Pe aleea principală a parcului au fost amplasate zeci de tonete, de unde feteștenii au putut achiziționa mici, fripturi, bere, suc, porumb fiert, vată pe băț, produse de patiserie, floricele, dar și genți, portofole și jucării pentru copii.
Vizavi de această manifestare au existat păreri și pro și contra. Unii s-au distrat, au dansat, au cântat, s-au simțit bine, apreciind prestația artiștilor mai mult sau mai puțin consacrați, au aplaudat sportivii sau elevii prezentați pe scenă, alții au privit din curiozitate ce se întâmplă, de la terasele amplasate în apropiere, însă au existat și cârcotași care au reclamat faptul că spectacolul a fost unul „tras de păr”, că prestația artiștilor a fost slăbuță, că nu a existat un program clar al manifestării, pentru cele trei zile, că mai bine s-ar fi investit în altceva cu acei bani, că zona arăta ca la război, cu mult fum, cu resturi alimentare și deșeuri de toate felurile aruncate chiar și pe tunurile amplasate în jurul monumentului eroilor, că toaletele nu erau găsite deloc de participanți, iar mirosurile amestecate te sufocau.
Dar, știm cu toții, așa se întâmplă la astfel de evenimente, cu lume multă și pestriță, unde educația unor participanți lasă de dorit.
Vorbind de educație, trebuie spus că la capătul opus se află olimpicii Feteștiului. Aceștia au fost premiați de municipalitate, alături de profesorii și îndrumătorii lor, pentru rezultatele foarte bune obținute la concursuri.
A mai avut loc și un eveniment sportiv, respectiv Festivalul fotbalului feteștean – memorial Țifrea Fănel, dedicat celor care au avut o contribuție importantă în promovarea „sportului rege” din localitate.
Cu această ocazie a avut loc și un meci de fotbal între reprezentanți ai Consiliului local Fetești și foști mari fotbaliști feteșteni. Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 9.00, pe stadionul municipal. Zilele municipiului s-au încheiat cu focuri de artificii.