Șapte bărbați din Vlădeni, printre care și un minor, au fost arestați după ce au agresat un ambulanțier

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti au propus arestarea preventivă a inculpaţilor IONIŢĂ FĂNEL, IONIŢĂ VASILE, IONIŢĂ GICĂ GABI, IONIŢĂ ALEXANDRU VICTOR, IONIŢĂ ION, IONIŢĂ VALI şi a unui inculpat minor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 din Codul penal şi ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art.321 alin.2 din Codul penal.

Magistraţii Judecătoriei Feteşti au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea de mandate de arestare preventivă pe durata a 30 de zile pentru inculpaţii majori, iar pentru inculpatul minor pentru durata de 20 de zile.

Din probatoriile administrate până în acest moment al urmăririi penale rezultă că în seara zilei de 10 decembrie 2011, pe raza comunei Vlădeni, inculpaţii au intrat în conflict cu conducătorul auto al unei ambulanţe deplasată la domiciliul lor, urmare solicitării de a se acorda asistenţă medicală unei bolnave.

Pe acest fond l-au atacat şi l-au lovit, urmărindu-l în curtea şi locuinţa unei persoane în care acesta se refugiase, pătrunzând în interior prin spargerea uşilor şi agresând persoanele care încercau să li se opună.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor aspectelor şi stabilirii răspunderii pentru faptele cercetate.