Săptămâna Națională a Voluntariatului

Joi, 15 mai 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Fundația World Vision România a organizat acțiunea: „Schimb de experiență între voluntari”.

 În cadrul acțiunii un grup de voluntari ai Asociației „Din inimă pentru aproapele” și Fundației World Vision România (tineri și adulți) au fost întâmpinați la sediul Protopopiatului de către părintele protopop Dumitru Drăghici și asistentul social Anastasia Pătrașcu, care au vorbit voluntarilor despre proiectele aflate în derulare, precum și despre proiectele de viitor ale organizației.

Apoi, grupul de voluntari a vizitat Centrul Eparhial, unde părintele inspector Constantin Pătrașcu a vorbit despre instituția Episcopiei, despre ierarhii care au păstorit credincioșii din ținutul Bărăganului, despre proiectul aniversar „1994-2014. Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, prezentând patrimoniul de icoane și cărți vechi aflate la Centrul Eparhial. La sfârșitul vizitei, voluntarii au primit câte un exemplar al revistei Bărăganul Ortodox.

Excursia  a continuat cu vizitarea Catedralei Episcopale și a Mănăstirii Sfinții Voievozi, unde grupul a rămas impresionat de frumusețea picturii și arhitecturii celor două vetre de spiritualitate ortodoxă.

A urmat vizitarea Bisericii cu hramul „Schimbarea la față” din localitatea Amara, unde părintele paroh Matache Clementin a oferit voluntarilor informații cu privire la construcția bisericii, realizarea picturii precum și a troiței din curtea sfântului locaș. Membrii grupului au primit în dar târnoseală de la sfințirea bisericii.

Grupul a vizitat Tabăra de vară din orașul Amara. Aici, au schimbat impresii, date de contact în vederea unei viitoare colaborări și au vorbit despre propriile experiențe legate de acțunile caritabile în care s-au implicat. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă la restaurantul din stațiune.

Mi-aș dori să mai particip la astfel de activități”, relatează Alexandra, 19 ani.

Mi-a plăcut foarte mult că am avut ocazia să cunosc oameni noi și mă bucur că am vizitat locuri pe care nu cred că aveam șansa să le vizitez curând”, spune Roxana, 16 ani.

M-a impresionat mult faptul că trebuie să fim atenți cu cei din jur și să avem grijă cum ne comportăm și pe plan spiritual”, mărturisește Monica, 17 ani.

Organizatorii mulțumesc tuturor voluntarilor pentru timpul, energia, entuziasmul și dăruirea cu care se implică în activitățile organizate, pentru a veni în sprijinul copiilor, bătrânilor și familiilor aflate în dificultate.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social.