Săptămâna fotbalului în Slobozia

Cargill - antrenori Clubul Chelsea eveniment SloboziaMaster Class pentru profesori și antrenori de sport. Trei antrenori ai Clubului Chelsea au venit special la Slobozia pentru a antrena micii fotbaliști

Compania Cargill, în asociere cu antrenori ai Fundaţiei Clubului de Fotbal Chelsea, renumitul club din Prima Ligă a Angliei, a dat, marți, startul săptămânii fotbalului în Slobozia, prin sponsorizarea unei serii de sesiuni de antrenament pentru copiii din comunitatea locală.

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este de a ajuta la îmbunătăţirea abilităţilor tinerilor jucători de fotbal din judeţul Ialomiţa precum şi a antrenorilor acestora.
Activităţile care se desfăşoară pe parcursul a trei zile, respectiv până vineri, includ sesiuni de antrenament pentru copii, un campionat de fotbal şi un Master Class pentru antrenorii români şi oficialii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Antrenamentele sunt programate dimineața, cu mai multe grupe de copii, după amiezile fiind rezevate concursurilor de fotbal, cei mai buni participanți urmând a primi cărți editate de Fundația Clubului Chelsea, diplome de participare, medalii, sticle de apă personalizate, pungi pentru obiecte sportive şi tricouri.

Dean Steninger - antrenor Chelsea
Dean Steninger

De asemenea, antrenorii britanici au adus echipamente sportive pentru antrenamente care, după ce vor fi folosite pe parcursul săptămânii, vor fi donate participanţilor.
Martin Shuldt, directorul general Cargill România, s-a arătat încântat să se afle la Slobozia pentru lansarea acestei manifestări, susținând importanța unui stil de viață sănătos la orice vârstă.
Potrivit acestuia, colaborarea companiei Cargill cu clubul de fotbal Chelsea a început „absolut întâmplător” în anul 2009 și este una benefică pentru comunitățile în care sunt prezenți.
„În acel moment, Clubul de fotbal Chelsea s-a mutat pe un teren nou, într-un sătuc liniștit, pașnic, aflat la 15 mile în afara Londrei. Absolut întâmplător, Coban se întâmplă să fie și una dintre locațiile unde Cargill are unul dintre principalele birouri. În acel moment, am văzut un potențial de dezvoltare a unei relații pe termen lung care să creeze beneficii reale pentru copiii din comunitățile unde noi suntem prezenți. (…) Fotbalul este un joc, dar nu numai un joc. El poate să ajute să aducă oamenii împreună, de asemenea poate să educe, să motiveze, să inspire copiii să-și atingă potențialul, nu doar ca jucători de fotbal, ci mai ales ca oameni”, a adăugat directorul Cargill.

Keith Harmes - antrenor Chelsea
Keith Harmes

Martin Shuldt a mulțumit celor trei antrenori, Keith Harmes, Samuel Hubert și Dean Steninger, pentru faptul că își dedică timpul sprijinirii acestor copii pasionați de fotbal, arătându-și în același timp recunoștința față de Fundația Chelsea pentru sprijinul acordat în acest demers.

Martin Shuldt -director general Cargill Romania
Martin Shuldt - director general Cargill Romania

„Sperăm ca în următoarele zile să-l descoperiți pe următorul Dan Petrescu. (…) iar această săptămână să fie memorabilă pentru ei”, a conchis reprezentantul Cargill.
Totodată, antrenorul Keith Harmes a precizat că Fundația Chelsea are un program foarte dezvoltat pentru a veni în sprijinul comunității, programe de ajutor nu numai a copiilor, ci pentru toate vârstele.
„Activitățile din această săptămână se vor adresa în primul rând comunităților locale și școlilor, elevilor. Miercuri are loc un curs de perfecționare, numit Master Class, adresat profesorilor și antrenorilor de sport. Fundația Chelsea nu a venit să-i învețe pe alții să facă sport, cum să joace fotbal, ci doar vrea ca să împărtășească din experiența lor. Este important pentru noi ca, pe unde mergem, să lăsăm o moștenire, ceva care să rămână în urmă”, a spus Keith Harmes.
Constantin Ionel, directorul executiv al Direcției Municipale pentru Cultură, Sport și Tineret Slobozia, și-a exprimat speranța că un astfel de eveniment va fi repetat în viitorul apropiat și nu va fi doar „o cometă care trece”.

Samuel Hubert - antrenor Chelsea
Samuel Hubert

„Pentru noi este un eveniment unic, nu am mai avut această experiență, de aceea îl primim cu toată sinceritatea și cu toată prietenia (…). Îmi doresc din tot sufletul ca rezultatul să producă fotbaliști, iar în viitorul nu prea îndepărtat să se poată măsura de la egal la egal cu fotbaliștii de la Chelsea. Îmi doresc ca experiența să fie repetată, că nu va fi doar „o cometă care trece” și să rămână doar o simplă amintire”, a afirmat directorul DMCST Slobozia.
Evenimentul, deși unul destul de important pentru Slobozia, nu a avut parte de atenția autorităților locale și județene, prezenți la eveniment fiind doar viceprimarul Sloboziei, Valentin Băcanu, directorul APM, directorul Direcției Agricole, directorul OSPA, un înlocuitor din partea inspectoratului școlar, iar în rest numai sportivi. De, nu avea legătură cu politica…