Săptămâna Europeană a Vaccinării – 20 – 25 aprilie. De ce un vaccin îți poate salva viața?

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Ialomița în colaborare cu Crucea Roșie Ialomița au celebrat, în perioada 20-25 aprilie, Săptămâna Europeană a Vaccinării.

Săptămâna Europeană a Vaccinării este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene.

Timp de o săptămână, în aprilie, țările din întreaga Europă se reunesc sub sloganul Săptămânii Europene a Vaccinării – Prevenire. Protecţie. Imunizare. – şi desfășoară activități de informare și implicare a publicului țintă pentru a răspunde provocărilor legate de vaccinare. Activităţile includ sesiuni de instruire pentru personalul medical, diseminare de materiale informative, ateliere de lucru.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi acest succes al sănătăţii publice trebuie susţinut.

Recunoscând că fiecare copil merită un început de viaţă sănătos, ţările pot utiliza momentul Săptămânii Europene a Vaccinării pentru a creşte gradul de conştientizare al populaţiilor asupra importanţei vaccinării şi pentru consolidarea sistemelor de imunizare.

Anul 2015 marchează a 10-a aniversare a Săptămânii Europene a Vaccinării.

În acest an, Săptămâna Europeană a Vaccinării se concentrează pe nevoia unui angajament reînnoit pentru imunizare la nivel politic, profesional şi personal.

Tema campaniei este: Angajament pentru imunizare – cum poate Europa să elimine bolile care pot fi prevenite prin vaccinare?

Scopul campaniei este: Creşterea acoperirii vaccinale prin vaccinarea unui număr cât mai mare de copii rămaşi nevaccinaţi / vaccinaţi incomplet (restanțieri) cu vaccinuri ROR şi polio, în principal.
Punerea în aplicare pe scară largă a programelor de imunizare în ultimii 30 de ani a condus la realizări remarcabile.

Regiunea europeană a OMS a fost certificată ca fiind „fără poliomielită” în anul 2002, iar în ultimele decenii numărul de cazuri de rujeolă din regiune a fost redus cu mai mult de 90%.

Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Lacune în acoperirea vaccinală persistă în toate ţările. În timp ce succesul programelor de imunizare în controlul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare a condus la faptul că mulţi părinţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii să nu se mai teamă de aceste boli, încrederea publicului în vaccinuri a fost afectată de diverse grupuri, site-uri web sau de către presă, care au pus sub semnul întrebării necesitatea şi siguranţa vaccinării.

De asemenea, în procesul de stabilire a priorităţilor pentru sănătate, angajamentul politic fată de imunizare a scăzut. Este necesar ca sprijinul politic puternic pentru imunizare să fie menţinut, altfel Europa riscă reapariţia bolilor foarte contagioase care vor cauza îmbolnăviri, dizabilităţi şi decese şi vor plasa o povară considerabilă asupra sistemelor de sănătate.

Epidemiile recente de rujeolă şi rubeolă accentuează responsabilitatea regională pe care toţi trebuie să ne-o asumăm, pentru a menţine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi acest succes al sănătăţii publice trebuie susţinut.
Cu toate acestea, unul din cinci copii şi mulţi adulţi nu sunt vaccinaţi corespunzător.

Lipsa cunoştinţelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care mulţi adulţi decid, în mod conştient, să nu se vaccineze sau să nu-şi vaccineze copiii.

Este imperativ necesar ca toate ţările din Europa să furnizeze informaţii clare, corecte şi echilibrate despre riscurile bolilor şi beneficiile vaccinurilor.

În România, Campania de celebrare a Săptămânii Europene a Vaccinării este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică. Prevenire. Protecţie. Imunizare.