Sute de angajați ai combinatului chimic Chemgas din Slobozia au protestat spontan vineri, 16 mai, în fața societății, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit drepturile salariale de mai multe luni, fiind amenințați totodată că își vor pierde locurile de muncă.

Aceștia au acuzat conducerea de nepăsare și tergiversare nejustificată a situației, fiind hotărâți protesteze până când își vor primi banii și bonurile de masă. Muncitorii nu înțeleg de ce dacă au muncit iar producția a mers, conducerea refuză să le plătească salariile restante îngreunându-le, astfel, situația financiară.

Liderul de sindicat Octavian Ciobanu le-a transmis muncitorilor un mesaj din partea conducerii, în fapt un fel de promisiune, că urmează ca lichidarea pe februarie și avansul pe luna martie să fie primite integral de toată lumea, însă dacă muncitorii vor opri lucrul pe platformă banii vor fi primiți „pe bucăți, în primul rând pentru personalul TESA și maiștri (60%)”.

„În cazul în care vom accepta să nu oprim platforma, el promite că va da banii și la Piatra Neamț și la Slobozia, iar peste o săptămână va achita și salariile pe luna aprilie”, spunea Ciobanu.

Pe parcursul protestului spontan, muncitorii au acuzat conducerea că face presiuni asupra lor și că li se cere să semneze demisii în alb, care să fie folosite în momentul în care aceștia se revoltă.

Se pare însă că protestele nu vor avea nicio finalitate mulțumitoare pentru salariaţi, pentru că soarta combinatelor chimice e în mâinile lui Ioan Niculae, patronul InterAgro şi cel mai bogat om din ţară.

De foarte mulți ani, miliardarul a făcut presiuni constante asupra guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, pentru a obţine preţurile cele mai convenabile la gaz pentru cele șase combinate chimice pe care le deţine. Iar presiunile s-au materializat fie prin scoaterea salariaţilor în stradă, fie prin ameninţarea că închide combinatele şi se pierd zeci de mii de locuri de muncă, fie că le demontează şi le mută în altă ţară.

Cam așa își construiesc magnații imperiile… cu amenințări și presiuni. Iar muncitorii, care sunt ținuți mereu „în laț”, la limita de subzistență, trebuie să accepte condițiile patronului, de frică să nu își piardă și bruma de bani pe care o primesc.