Să dăruim copiilor bucuria Învierii!

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți 8 aprilie 2014, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, în Sala Amfiteatru, s-a desfășurat Licitația de ouă încondeiate „Să dăruim copiilor bucuria Învierii!”, ediția a VI-a, acțiune derulată în cadrul parteneriatului educațional „Lăsați copiii să vină la mine!” dintre Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Slobozia, reprezentată de doamna director Georgeta Tudor și Protopopiatul Slobozia reprezentat de Părintele Protopop Dumitru Drăghici.

Această acțiune a devenit o tradiție în marea familie creștină a celor două instituții.

Copiii, părinții și educatoarele grădiniței, ca-n fiecare an, au jertfit răbdare, timp și talent pentru a făurii aceste mici bijuterii,  aranjamente de ouă încondeiate, utilizând diferite tehnici, dând dovadă de creativitate, originalitate și dăruire.

Părintele Protopop Dumitru Drăghici și doamna director Georgeta Tudor au adresat, în cuvântul de deschidere, mulțumiri celor care s-au implicat în organizarea acestei acțiuni, care pot fi socotiți, pe bună dreptate, făuritori ai clipelor de lumină pentru cei necăjiți.

Scopul evenimentului este strângerea fondurilor necesare pentru ca un număr de 30 copii din familii aflate în dificultate să-și sporească bucuria Sfintelor Paști în haine noi, conform tradiției.

La activitate au participat reprezentanți ai instituțiilor publice locale, presa, dar și grupuri de elevi-voluntari ai Asociației „Din inimă pentru aproapele” de la școlile din Slobozia: Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Liceul de Arte „Ionel Perlea” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”, prin îngăduința părintelui director Gabriel Badea și coordonarea doamnelor Angela Bojoga, Ecaterina Stroe și  Iulia Magdalena Grecu.

Frumusețea sufletelor copiilor, revărsată în splendoarea ouălor încondeiate au făcut ca toți cei prezenți să fie buni și generoși, licitația finalizându-se cu strângerea sumei de 3.300 lei.

Prin acțiunea organizată astăzi, Dumnezeu ne-a oferit prilejul de a ne împodobi sufletele cu fapta bună a milosteniei care vestește Marele Praznic al Învierii Domnului.

Hristos a înviat!

         A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social