S-a stins din viață maestrul Theodor Grigoriu

Maestrul Theodor Grigoriu a fost un Patriarh, un mare Înţelept în Cetatea Muzicii, unde se intră numai dacă ai învoiere de la Johann Sebastian, alt nume al lui Dumnezeu, recunoscut ezoteric de muzicieni ca Divinitate Supremă. Încă ucenic, un dubutant curajos  a căpătat biletul binecuvântat în anul 1943, când, elev necunoscut, a câştigat Concursul pentru compoziţie „George Enescu”, prezentând juriului cu un quartet de coarde. Uluirea a fost mare, însuşi George Enescu a cerut să-l cunoască imediat pe mult prea tânărul învingător printre ursuzii profesori universitari, compozitori, dirijori, cunoscători în tainele partiturilor indescifrabile.

Theodor Grigoriufoto: thgrigoriu.ro

După trecerea anilor, ajuns la o vârstă venerabilă, tânărul de mai ieri compunea zilnic, începând de la „cântători”, ore şi ore, pentru că avea de terminat o lucrare de proporţii uriaşe, Simfonia celor Trei Temple. Principala şcoală muzicală a maestrului a fost propriul său talent, pentru că avea diplomă de arhitect. Paleograf de manuscrise muzicale, editor al muzicii vechi franceze, muzicolog, prieten al marilor nume din arta componistică mondială modernă universală şi românească, de la George Enescu, Ionel Perlea, Mihail Jora, Marcel Mihailovici la Aram Haciaturian şi Dmitri Shostakovich, ultimii doi fiindu-i şi profesori la cursurile de specializare de la Conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova, Theodor Grigoriu este în primul rând un fenomenal compozitor, cum se întâmplă, din păcate, relativ cunoscut în afara cercurilor de melomani, iubitori de muzică în dimensiuni clasice.

Nu a compus jazz, nici rock, nici pop, ci numai sonate, quartete de coarde, simfonii, oratorii, lieduri, un concert pentru oboi, patru concerte pentru vioară dedicate anotimpurilor româneşti, un grandios concert „Trinity”, de asemenea pentru vioară, instrumentul favorit al maestrului, la care cânta la nivel de virtuazitate. Oratoriul „Canti per Europa”, simfoniile vocal-instrumentale „Vocalizele mării”, „O simfonie liturgică”, „Ovidiu la Tomis” se înscriu printre capodoperele muzicii româneşti dintodeauna. Din devotament pentru George Enescu, a orchestrat „Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”, iar suita pentru vioară şi pian „Impresii din copilărie” a devenit un concert pentru vioară şi orchestră. La fel, prin orchestrare, quartetul de coarde op. 10 de Ionel Perlea a devenit simfonie. De asemenea, a mai orchestrat lucrări de Giusepe Verdi, Frederik Chopin, Paul Dukas. Teoretician muzical al polifoniei şi eterofoniei, Theodor Grigoriu a preluat isonurile bizantine în ciclurile sale de Psalmi. Aplecându-se asupra etosului popular românesc, a compus „Columna modală”, un adevărat răspuns, peste veacuri, dat lui Johann Sebastian Bach.

Muzica lui Teodor Grigoriu este, paradoxal, extrem de cunoscută şi apreciată, însă fără adaosul de nume al creatorului. Probabil, noi toţi, majoritatea românilor am vizionat filmele Valurile Dunării, Dacii, Columna, Pădurea spânzuraţilor, Setea, Fraţii Jderi, Codin, şi multealtele. Toţi am apreciat coloana sonoră a acestor pelicule şi am rămas marcaţi de acordurile orchestrei simfonice care ilustrau fundalul sonor pentru tragicele scene din Columna, Pădurea spânzuraţilor, ritualurile din Dacii. Ei bine, partitura muzicală aparţinea lui Theodor Grigoriu. Desigur, cât de curând, orchestrele simfonice vor readuce în sălile de concert aceste magice creaţii, care deja au devenit legendare prin multe capodopere ale celei de a şaptea arte.

Am discutat de multe ori cu maestrul, atât la Casa memorială „Ionel Perlea” de la Ograda, devenită o oază de cultură, cât şi la reşedinţa de la Bucureşti, din preajma Studiorilor Televiziunii Române. Un apartament modest, dar luminos, de intelectual, de muzician. Alături de pian, pe o masă uriaşă, se întindeau paginile partiturilor în lucru, caligrafiate cu tuş de mâna răbdătoare a meşterului copist al propriei creaţii, notă cu notă, bară cu bară. Nu discuta despre muzica sa, ci despre interpreţii ei. Pentru George Enescu avea un adevărat cult, îmi repeta mereu că spiritualitatea românească se ridicase, prin Orfeul moldav, pe culmile unde numai Bach, Mozart , Beethoven şi Brahms mai îndrăzniseră. „Părintele meu spiritual este George Enescu”, aceste cuvinte răsunau convingător în gura maestrului care compusese „Omagiu lui Enescu”, partitură foarte dragă lui Ionel Perlea, interpretul ei în primă audiţie.

Mulţi ani secretar al Uniunii Compozitorilor din România, spre senectute Theodor Grigoriu se retrăsese numai în atelierul său de creaţie. Preşedinte al Fundaţiei naţionale „Ionel Perlea”, a fost de nenumărate ori invitat la Slobozia, în calitate de membru în juriul Festivalului naţional „Ionel Perlea”. În concertele din sala de festivităţi a Centrului Cultural i s-au interpretat lieduri pe versuri de poeţi români clasici şi contemporani. L-a bucurat mult primirea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Slobozia, pe care i l-a dedicat lui „Ionel Perlea”, genialul ialomiţean pe care reuşise în anul 1969 să-l invite de la New York la Bucureşti şi unde putea în altă parte să-l prezinte publicului meloman decât sub cupola Ateneului Român. Copleşit de amintirile copilăriei, Ionel Perlea a acceptat, poposind, în cele din urmă în casa natală de la Ograda.

Theodor Grigoriu nu pleacă dintre noi, nu pleacă nicăieri, muzica sa răsună pe discuri, poeţii de la Anton Pann la Eminescu, Blaga şi Ion Barbu îl îmbrăţişează. Din ce în ce mai mult, prin interpretarea şi difuzarea creaţiei sale îl vom cunoaşte la adevăratele dimensiuni uriaşe, aşa că îi  vom da dreptate unuia dintre cei mai mari creatori români, care spunea cândva: „Modelele mele de frumuseţe sunt arta clasică, mănăstirile din nordul Moldovei şi gradioasa armonie a spaţiului în care am văzut lumina zilei.”

Maestre Theodor Grigoriu, nu numai că eşti alături de George Enescu unul dintre marii compozitori ai secolului XX, dar acum începi să-i calci direct pe urme părintelui spiritual în veşnicie, unde numele îţi va fi respectat aşa cum dumneata însuţi ai ştiut să cinsteşti pe toţi înaintaşii nobilei arte a Paradisului, muzica, unde eşti primit în acordurile grandioase ale orchestrei şi corului din „O simfonie liturgică”.

                                                                                                (Șerban Codrin)