Rezultate în cadrul proiectului social-filantropic „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, Asociația „Din inimă pentru aproapele” și Parohia Amara II au organizat, în data de 14 mai 2015, ediția a IV–a a spectacolului caritabil „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”.

         Miercuri, 3 iunie 2015, reprezentanții Protopopiatului Slobozia au mers în localitatea Amara, la biserica parohiei Amara II cu hramul „Schimbarea la față” pentru a oferi beneficiarilor Asociației „Centrul de abilitare porți deschise” materiale didactice, jucării și donații în bani.

Asociația „Centrul de abilitare porți deschise”, înființată în anul 2014, are ca scop îmbunătățirea situației persoanelor cu autism, deficiențe fizice, psihice sau de orice altă natură din România, prin mai buna integrare socială și profesională a persoanelor aflate în dificultate.

Atât părintele protopop, Cristian Ștefan Munteanu, cât și părintele paroh, Matache Clementin, au mulțumit și felicitat tinerii prezenți dar și voluntarii Protopopiatului Slobozia, care s-au implicat în organizarea spectacolului caritabil, fie prin lipirea afișelor, prin vânzarea biletelor sau prin donațiile oferite.

       „Vă mulțumim foarte mult pentru darurile primite. Orice ajutor înseamnă enorm pentru noi, mai ales acum la început de drum. Sunt mulți copii diagnosticați cu autism în Amara care provin din familii cu venituri mici, ce nu-și permit să suporte financiar plata ședințelor de terapie. De asemenea, mulțumim tinerilor și tuturor celor care s-au implicat în organizarea spectacolului”, mărturisește doamna Matache Roxana, președintele Asociației „Centrul de abilitare porți deschise”, mămică a unui copil cu autism.

Proiectul social-filantropic „Bucurii muzicale de la copii pentru copii” face parte din calendarul activităților desfășurate în contextul „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

       A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia