Restricții de circulație pe anumite străzi din municipiul Slobozia

Consilierii locali ai municipiului Slobozia au adoptat joi, 30 octombrie, o hotărâre prin care se instituie anumite restricții de circulație rutieră pe câteva străzi din municipiu, restricții care au ca scop fluidizarea circulației în unele zone cât și înlăturarea riscurilor de accidente rutiere.

slobozia aleea policlinica cu plata

Impunerea sensului unic pe traseul Aleea Policlinica cu plată – Aleea Rondă, din b-dul Matei Basarab până în strada Nisipuri, cu amplasarea următoarelor indicatoare rutiere:

„Sens unic” pe bulevardul Matei Basarab la intrarea în Policlinica cu Plată, „Accesul interzis” la intrarea în Aleea Policlinica cu Plată din str. Vânători, „Obligatoriu stânga” pe Aleea policlinica cu plată la intersecția cu Aleea Rondă, pe sensul dinspre str. Răzoare, „interzis la dreapta” pe aleea din fața blocului 43, la intrarea în Aleea Rondă, „Interzis la stânga” pe Aleea Tritipan, la intrarea în Aleea Rondă, „Sens Unic” pe Aleea Rondă, la intrarea dinspre Aleea Tritipan, „Interzis la dreapta” pe str. Nisipuri, la intersecția cu Aleea Rondă dinspre str. Răzoare, „Accesul interzis” la intrarea în Aleea Rondă din str. Nisipuri.

Instalarea indicatorului de circulație „Cedează trecerea” la intersecția străzii Coloanelor cu str. Cuza Vodă și instalarea indicatorului „Drum cu prioritate” pe strada Coloanelor intersecție cu strada Cuza Vodă și plăcuță adițională cu indicator „spre stânga”.

„Situația privind circulația în municipiul Slobozia nu este deloc roz. Numărul de mașini a crescut foarte mult, străzile sunt la fel de late ca acum 20 de ani când erau câteva mașini în oraș și cred că ar trebui refăcut studiul privind circulația și să ne spună specialiștii ce ar trebui să facem în condițiile actuale pentru a fluidiza traficul în municipiul Slobozia. Avem peste 30.000 de mașini înmatriculate în Slobozia doar pe persoană fizică. Iar străzile nu putem să le lățim, să le lungim… sunt aceleași. Locurile de parcare sunt cele pe care le avem, ne-am străduit să le aranjăm, să le modernizăm, să găsim locuri, dar multe opțiuni nu avem. Cred că ar trebui analizată chestiunea aceasta”, spunea primarul municipiului, Alexandru Stoica, în cadrul ședinței Consiliului local susținută joi, 30 octombrie.

Cu 16 voturi pentru, 1 împotrivă și 4 abțineri, proiectul a fost adoptat.