Ziarul Obiectiv Ialomita > Stiri nationale > Renaturarea luncii Dunării, beneficii pentru oameni și natură – un nou proiect lansat de WWF-România | https://wp.me/p49Kdo-5AO

Renaturarea luncii Dunării, beneficii pentru oameni și natură – un nou proiect lansat de WWF-România

WWF-România demarează un nou proiect ce are drept motor renaturarea luncii Dunării, propice pentru dezvoltarea socio-economică a comunităților locale, aducând totodată beneficii autorităților locale sau proprietarilor de terenuri agricole din incintele îndiguite din lungul Dunării.

Principala valoare adăugată a proiectului denumit oficial Guvernare participativă activă pentru dezvoltare durabilă prin reconstrucția ecologică a luncii Dunării o constituie consultarea și implicarea comunităţilor locale în identificarea celor mai bune soluții, esenţiale pentru acceptarea propunerilor pentru renaturare, în armonie cu interesele socio-economice locale. Îmbunătățirea accesului la informații determină creșterea nivelului de conștientizare a localnicilor privind beneficiile pe care refacerea zonelor umede le au în reducerea impactului schimbărilor climatice și reducerea intensității inundațiilor în lungul Dunării. Mai mult, beneficiile pe care zonele renaturate le pot aduce proprietarilor de terenuri agricole, autorităților publice și factorilor interesați implicați la nivel local vor putea fi evaluate, conștientizate și integrate în strategiile de dezvoltare; acestă abordare ne dorimsă constituie modelul în vederea renaturării sau utilizării pentru stocare a apelor în caz de inundații și a altor incinte din lunca Dunării.

Renaturarea luncii Dunării poate genera, pe temen mediu și lung, premisele unui model de dezvoltare durabilă a comunităților locale. Reconstrucția ecologică are un însemnat potențial pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţilor şi poate aduce beneficii la nivel local, atât pentru deținătorii de terenuri agricole, cât și pentru mici intreprinzători în domenii precum turismul, pescuitul sau micile afaceri bazate pe produse locale, a declarat Raluca Dan, manager proiect, WWF-România.

lunca dunarii

Dunărea Inferioară este singurul sector liber curgător al fluviului, însă în ultimele decenii a fost supusă degradării prin îndiguire, desecarea zonelor inundabile ale luncii, construcția de diguri și poluare. Toate aceste acțiuni au dus la declinul resurselor naturale, dezechilibrul socio-economic, reducerea biodiversității, a serviciilor ecosistemelor, a capacității de adaptare la schimbările climatice, precum inundațiile catastrofale.

Proiectul are impact la nivel național și în zonele pilot din raza comunelor Gostinu, Pietrele, Prundu, Greaca din județul Giurgiu, respectiv Căscioarele, Chirnogi, Oltenița din județul Călărași, dar și în alte zone pilot propice pentru reconstrucție ecologică de-a lungul Dunării. Finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 150 000 euro, proiectul Guvernare participativă activă pentru dezvoltare durabilă prin reconstrucția ecologică a Luncii Dunări, se va finaliza în aprilie 2016.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature):

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

 

Loading...