Recensământul populaţiei şi locuinţelor dă fiori reci administraţiei

Numărul estimat de participanți în județul Ialomița va fi de 1.100 de recenzori, 149 de recenzori șefi, 5 șefi de circumscripție, 66 de coordonatori și o rezervă de 30%, respectiv 393 de persoane. În cazul în care un șomer va dori să fie recenzor, acesta nu va mai primi indemnizația de șomaj pe perioada participării sale la această acțiune.

 

Marți, 13 septembrie, secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ au participat la o şedinţă de instruire şi informare, subiectul principal dezbătut fiind recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfășura în perioada 20 octombrie – 31 octombrie.

Una dintre problemele discutate a fost legată de împărțirea unităților administrativ-teritoriale în sectoare, secții și circumscripții de recensământ.
Potrivit directorului Direcției de Stațistică Ialomița, Aneta Ștefan, pe 24 septembrie, după ce se vor face anumite modificări, hărțile cu sectoarele vor fi livrate fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ, astfel că se vor vedea atunci câte locuințe vor fi trecute într-un sector.
Reprezentantul Direcției de Statistică a explicat secretarilor că la acest recensământ este posibil ca un recenzor să aibă în atenție mai multe sectoare, nu cum a fost la precedenta acțiune unde fiecare recenzor avea câte un sector.
„Nu există o regulă ca într-un sector să fie cuprinse 100 de locuințe, ci poate avea 60 sau chiar 150 de locuințe. Norma unui recenzor este de maxim 100 de locuințe pe sector. Cel care va avea doar 60 de locuințe în sector, va lucra în altul pentru a-și completa norma”, a adăugat Aneta Ștefan.
Instruirea personalului de recensământ va avea loc în perioada 25 septembrie – 15 octombrie, în patru centre, respectiv Slobozia, Căzănești, Urziceni și Țăndărei, toți recenzorii urmând a fi testați.
Persoanele pensionate anticipat, medical, cu grad de invaliditate III, nu pot participa la recensământ pentru că nu au drept de muncă, iar șomerii, în cazul în care participă la recensământ, vor trebui să depună o declarație la AJOFM, urmând ca să li se întrerupă indemnizația în această perioadă.
De asemenea, cei care recrutează personalul pentru recenzare trebuie să aibă în vedere ca persoanele recrutate să nu aibă o vârstă înaintată, să fie echilibrate, să aibă o conduită corespunzătoare, să cunoască localitatea, să fie dispuse să lucreze cel puțin șase ore pe zi dar și în zilele de sâmbătă și duminică.
„Sunt încă destul de multe necunoscute”, spunea recent prefectul, în cadrul unei conferinţe de presă. Împreună cu doamna Ștefan de la Statistică, încercăm să le creionăm. (…) Suma „grosso modo” pe care o poate lua un recenzor-funcționar ajunge, după toată perioada, la 6 milioane lei vechi, iar dacă recenzorul este pensionar, șomer sau nu are nicio profesie, suma este mai mare, în funcție de zilele prestate. Este un sistem nou, ne dă încă bătăi de cap pentru că sectorizarea se face pe hărți transmise de către autoritățile locale împreună cu Oficiul de cadastru și s-ar putea să avem sectoare în mai multe hărți. (…)”, a mai spus Mădălin Teculescu.