RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență
Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, îndeosebi după-amiaza și seara, ce se vor manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, cantitățile de apă putând depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, la nivelul RAJA S.A. s-a decis activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, începând de astăzi – 14 iunie 2019, ora 11.00, până marți – 18 iunie 2019, ora 08.00.
În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, din întreaga arie de operare, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în perioada minivacanței de Rusalii, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.