Psihoza de la suprafaţă în problema apei din subteran

Dacă cercetătorii au descoperit că apa te poate scăpa de durerile de cap, la Slobozia s-a dovedit contrariul: apa provoacă dureri de cap. Și de mulți, prea mulți ani.

consilul local sloboziaŞtim cu toţii că în municipiul Slobozia apa furnizată în reţeaua publică se face exclusiv din sursă subterană, puțurile fiind amplasate în zona combinatului chimic Amonil, foarte aproape de drumul național Slobozia-Drajna. Pentru această investiție, dar și pentru canalizare și modernizare stație de epurare, Primăria Slobozia s-a împrumutat, în anul 2006, pe o perioadă 20 de ani, cu 50 milioane lei. În octombrie 2006 se semna deja contractul de execuție a lucrărilor pentru aceste puțuri, iar tranziţia de la alimentarea din Dunăre, la cea din sursă subterană s-a efectuat în iulie 2009.

Trecerea mult așteptată la „fântâna noastră” a produs, însă, reacţii negative, motivate de calitatea dubioasă a apei ajunsă la consumatori. Dacă autoritățile susțineau atunci că această problemă este una trecătoare, în anii care au urmat situația s-a înrăutățit, țevile cedând una câte una. Pe străzi, zeci de gropi fără fund. Apoi și mai multe. În țevile din subsoluri de bloc și, implicit, dar incorect, în buzunarele cetățenilor. Să nu uităm de imensa gaură produsă bugetului local, această investiție majorându-și valoarea inițială, estimată la 9,2 milioane de lei, cu alte milioane de lei, aproape dublându-și valoarea prin adiționale. A urmat înlocuirea rețelelor de distribuție a apei. Sute de milioane de lei cheltuiți pentru o apă care ajungea la robinet ba galbenă, ba roșiatică, ba cu miros puternic de clor sau cu alte mizerii.

Uite autorizația, nu e autorizația!

În iulie 2009, ex-primarul Ionașcu și Valentin Cilibeanu, directorul Urban, arătau cu mândrie autorizația sanitară de funcționare a sistemului de alimentare cu apă, susținând sus și tare că apa este potabilă. Această autorizație sanitară era, însă, condiționată de un program de conformare. După o vară în care acuzațiile pe tema apei se amplificau de la o zi la alta, prefectul de atunci, Mădălin Teculescu, a solicitat Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Supravegherea Calităţii Apei din cadrul Institutului de Sănătate Publică (ISP) Bucureşti să vină la Slobozia pentru a lua probe de apă, în încercarea de a retrage autorizația sanitară de funcționare. Timp de două săptămâni, aceștia au prelevat zeci de probe de apă de la 17 foraje cât şi din anumite puncte din reţeaua de distribuţie a oraşului.

La începutul lunii decembrie 2009 au fost prezentate și rezultatele. Atunci, Mădălin Teculescu a solicitat primarului municipiului Slobozia să convoace de urgenţă membrii Comitetului local pentru situaţii de urgenţă pentru găsirea unor soluţii imediate în privinţa apei furnizate în municipiul Slobozia şi localităţile limitrofe, deoarece rezultatele analizelor arătau că foarte multe dintre probele de apă prelevate şi analizate nu corespundeau valorilor admise, având depăşiri importante la fier, amoniu, dar şi în ceea ce priveşte bacteriile coliforme, Escherichia coli, enterococi, numărul coloniilor care se dezvoltau înregistrând valori crescute.

Chiar dacă la ieşirea din staţia de tratare ISP admitea că apa se află în limite pentru toţi parametrii analizaţi, în multe puncte din oraş de unde s-au prelevat probe, în special din şcoli şi grădiniţe rezultatele evidenţiau prezenţa fierului în cantităţi foarte mari, turbiditate, dar şi valori crescute la bacteriile coliforme şi enterococi. S-a cerut atunci anularea autorizației sanitare, s-a făcut scandal, însă rezultatele analizelor au fost, evident, contestate.

În ianuarie 2010, însă, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa găsea „chichița” și anula autorizaţia sanitară de funcţionare, pentru nerespectarea programului de conformare şi a calendarului de încadrare în termenele impuse de DSP la eliberarea acesteia.

Reprezentanţii DSP şi-au motivat decizia prin faptul că Urban SA Slobozia nu a constituit, până la 30 decembrie 2009, zona de protecţie sanitară severă din jurul puţurilor, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse la eliberarea autorizaţiei.
De atunci a început războiul declarațiilor privind potabilitatea apei. Unii susțineau că apa este potabilă și că nu acesta a fost motivul anulării autorizației, iar alții, printre care evident și cetățenii din Slobozia, afirmau că apa nu este bună de consumat. În final, după lupte seculare, s-a admis și public că apa este menajeră. Administrația locală a continuat să schimbe conductele din oraș, iar cetățenii să cumpere apă plată.

După aproape 5 ani, uite autorizația!

Joi, 29 august 2013, primarul Alexandru Stoica anunța locuitorii municipiului că pe 27 august a fost eliberată Autorizația sanitară de funcționare pentru sistemul de alimentare cu apă-captare, tratare și distribuție, la cererea Urban SA și că apa furnizată de către Urban îndeplineşte condiţiile de potabilitate. În acelaşi timp, însă, ca acum cinci ani, Urban SA trebuie să respecte un plan de conformare, compus din 12 puncte.

„Ne chinuim de vreo 4 – 5 ani. Așteptarea a fost destul de lungă. DSP Ialomița a eliberat autorizația pe baza documentației depuse de către operatorul de apă Urban SA. Toată documentația a fost depusă inițial la INSP București care, în urma verificărilor, a făcut recomandarea și a trimis avizul către DSP Ialomița pentru eliberarea autorizației sanitare de funcționare. Autorizația este însoțită de un plan de conformare, ceea ce ne obligă, mai precis pe operator, dar și primăria are o bucățică de obligație, să monitorizăm și să luăm toate măsurile pentru ca apa să fie permanent potabilă și să se respecte toate punctele din program”, spunea primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, în cadrul unei conferințe de presă.

Programul de conformare conține măsuri cu diverse termene de realizare, altele permanente. Printre ele se află și finalizarea până la 30 decembrie 2013 a lucrărilor de înlocuire a rețelelor de distribuție din oțel cu conducte din PE și a branșamentelor, până la 30 martie 2014 pentru rețeaua de echilibrare, iar până în 31 decembrie 2014 pentru rețeaua de aducțiune.

Direcția de Sănătate Publică Ialomița precizează faptul că până la finalizarea lucrărilor este posibil ca apa să nu îndeplinească în totalitate normele de potabilitate în zonele afectate de lucrări, iar populația trebuie să fie imediat informată cu privire la calitatea apei distribuite.

Un alt punct interesant din programul de conformare se referă la calitatea apei în unitățile de învățământ, unități sanitare, cantine, unități socio-culturale, unde trebuie să se asigure potabilitatea apei la robinet, nu doar la branșament.

În cazul în care se înregistrează depășiri în aceste puncte, împreună cu primăria se vor lua măsuri urgente pentru încadrarea în limitele de potabilitate a apei, fiind propusă chiar înlocuirea de urgență a instalațiilor interioare care generează depășirea concentrației de fier și turbiditatea, termenul de realizare fiind 15 septembrie 2013.

Odată ce autoritățile locale au anunțat că apa este în parametri de potabilitate, mai mulți locuitori s-au arătat revoltați, și pe bună dreptate. Ei aduc argumente potrivit cărora apa încă prezintă o nuanță gălbuie, miros sau chiar dacă apa „la prima vedere” se prezintă bine, nu mai au încredere în a o consuma. În plus, acuză autoritățile că s-au grăbit în a anunța că apa este potabilă deși mai sunt lucrări de făcut.

Administrația locală susține însă că lucrările care mai sunt de executat nu vor afecta marea majoritate a populației, ci doar pe cei din zona unde se vor efectua lucrări.

La momentul acesta sunt înlocuite aproximativ 85% din totalul rețelelor de distribuție a apei.

În aceste condiții, Alexandru Stoica a concluzionat că „în mare parte a orașului apa este bună, deci, este potabilă…”, afirmație care a inflamat spiritele. Conferința de presă a fost una extrem de agitată, cu tonuri ridicate, jigniri între autorități și unii jurnaliști, toate acestea provocate în special de lipsa de transparență a factorilor implicați în problema apei.

„Până să apară această autorizație, știți foarte bine că apa a fost declarată ca fiind tot timpul menajeră. (…) Eu vreau să știți că aici sunt niște oameni responsabili care nu își permit să se joace cu sănătatea populației”, afirma viceprimarul Valentin Băcanu.

Înlăturați psihoza instalată în populație

Pentru că populația nu este convinsă încă de faptul că apa este bună de consum, șeful Direcției de Sănătate Publică, Dan Noel, a ținut să sublinieze că apa este potabilă, cu mențiunea că problemele vor apărea în momentul în care se vor face face lucrări, iar Urban este obligat să anunțe populația.

„Am venit la această conferință organizată de Primărie cu rugămintea să încercați să înlăturați psihoza instalată în populație în ultimii patru ani și să convingeți populația că apa este potabilă”, spunea acesta.

În ceea ce privește analizele, acestea au fost efectuate la trei laboratoare, respectiv Ecoind, INSP și DSP Buzău. Au existat 15 analize, punctele de recoltare fiind stabilite de Urban și DSP, plus analize suplimentare stabilite aleatoriu de DSP din punctele unde existau informații că ar exista probleme cu calitatea apei.

„Probele au fost înaintate spre analiză la INSP, buletinele de analize indicând faptul că apa la ieșirea din stația de tratare respectă parametri de potabilitate, iar pe rețele în general nu am avut probleme. Am avut și depășiri la parametrul fier, de la 0,2 la 0,24, de exemplu, dar în special în punctele unde am avut intervenții pe rețele”, preciza Valentin Cilibeanu, directorul Urban.

Acesta a admis că este nevoie de timp pentru ca populația să capete încredere în rezultatele obținute, considerând că oamenii sunt neîncrezători pe bună dreptate având în vedere prin ce au trecut în ultimii ani.

„Aici este vorba de acceptabilitate. Nu este o treabă simplă să convingem toată lumea și nu putem să o obligăm să aibă încredere în noi. Vrem să facem acești pași împreună”.