PSD Ialomița a depus dosarele cu candidaturile la alegerile parlamentare. „Calea sigură pentru Ialomița este, astăzi, aici lângă mine”, a declarat Marian Pavel.
Filiala Ialomița a Partidului Social Democrat (PSD) a depus astăzi, 11 octombrie, la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană, dosarele cu candidaturile la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 1 decembrie.
Dacă la Camera Deputaților lista este deschisă de Ștefan Țintă, președintele PSD Slobozia, la Senat, pe prima poziție este Cătălin Grigore, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița.
Alături de Ștefan Țintă, pentru Camera Deputaților mai candidează actualul deputat Raluca Georgiana Dumitrescu, Adrian Mocioniu, fost primar al municipiului Slobozia, Alexandra Matei, expert, Alina Ciobanu, directorul ADI ECOO 2009, Lache Sorin Ștefan, director ANIF, filiala teritorială Ialomița.
La Senat, după Cătălin Grigore, pe poziția a doua se află Niță Nichita, primarul comunei Colelia, profesorul Magdalena Grecu și Maria Constantin, fost manager al spitalului orășenesc Țăndărei.
„Astăzi, PSD depune cea mai bună listă de candidați din Ialomița pentru alegerile parlamentare. Îi cunoașteți pe fiecare dintre ei. Ne ținem de cuvânt și venim de fiecare dată cu propuneri foarte bune. Calea sigură pentru Ialomița este, astăzi, aici lângă mine. Aceasta este echipa cu care venim în fața ialomițenilor și care ne dă garanția că vom obține un scor foarte bun la alegeri. (…) A fost o analiză pe care am făcut-o împreună cu colegii mei, iar în CEx am decis ca ei să primească susținerea PSD Ialomița”, a declarat președintele PSD Ialomița, Marian Pavel.
Potrivit acestuia, PSD Ialomița mizează pe cel puțin doi deputați și un senator, însă speră ca social-democrații să fie votați de cât mai mulți simpatizanți și să obțină cel puțin rezultatele din 2016. La alegerile parlamentare precedente, social-democrații ialomițeni au obținut, la Camera Deputaților, 40,16% (puțin peste 23.100 de voturi), iar la Senat 39,38% (22.752 voturi), iar în 2016, aproape dublu.
„Este o onoare pentru mine să deschid lista PSD la Camera Deputaților. Mulțumesc în primul rând celor peste 7.000 de slobozeni și 27.000 de ialomițeni care au semnat listele pentru candidatura președintelui PSD, Marcel Ciolacu, dar și pentru candidaturile noastre la Camera Deputaților și Senat. Legat de aportul meu în Camera Deputaților, vă spun că și pentru mine este un lucru nou și sunt convins că voi avea foarte multe lucruri de învățat. Însă, cu siguranță, vreau să cred că vârsta este mult mai potrivită ca acum patru ani și am ajuns la un anumit grad de maturitate care mă califică pentru a ocupa această poziție. Sunt convins că experiența mea în mediul privat, aproape 20 de ani deja, într-un grup de firme cu peste 270 de angajați, va reprezenta un aport semnificativ atât pentru comunitatea din Slobozia, cât și pentru județul Ialomița”, a spus și Ștefan Țintă, președintele PSD Slobozia.
Mai multe declarații, în video: