Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment
comenzi la domiciliu cliseru.ro

Protest al Primăriei Amara față de modul de numire a conducerii Școlii „George Vâlsan”

Publicat de Obiectiv Ialomita
14/01/2013 | Locale Ialomita
comenzi la domiciliu cliseru.ro

inaugurare primarie amara (6)Primarul oraşului Amara, Victor Moraru, împreună cu consilierii locali, protestează public față de modul în care a fost numită conducerea Școlii Gimnaziale „George Vâlsan” Amara.

„Acest protest se bazează pe nerespectarea principiilor prevăzute în legislaţia în vigoare, dar și pe lipsa de comunicare între instituțiile implicate, încălcându-se astfel minimul de bun simț impus de statutul celor două instituţii, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa și Primăria oraşului Amara.

Considerăm că numirea conducerii unei instituţii, în speţa Școala Gimnazială „George Vâlsan” din oraşul Amara, care reprezintă un pilon important, educaţional, social, cultural, nu se poate face fără a consulta sau cel puţin a informa, în prealabil, Consiliul de Administraţie al școlii, Consiliul Profesoral al școlii, Primarul localităţii, Consiliul Local, instituţii și organe care printre altele coordonează și activitatea școlii.

Față de cele menţionate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire.

Avem speranța că, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița va lua act de acest protest public și nu se va mai face de rușine, repetând greșeala de la Amara”.

Semnează:
Primarul orașului Amara – Victor Moraru
și
Consilierii Locali ai orașului Amara:

  • Sohodoleanu Gheorghe
  • Măiță Ion
  • Popescu Nicolae
  • Onel Ion
  • Opriș Stela
  • Necula Mihai
  • Șandru Nicolae
  • Paneș Constantin
  • Dinu Gheorghe
  • Matache Anton
  • Voicu Gheorghe
  • Stanciu Victor
  • Bălan Georgeta
  • Toader Vasile
Inspectoratul Școlar Ialomița
anunt angajare

Articole recente:

RAJA: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

🟠 Obiectiv Ialomita | 23.05.2022 | Anunturi - Info Utile
➡️ Citeşte
Biciclisti

Atenție, șoferi! 250 de bicicliști, pe tronsonul de drum Orezu – Albești – Ciulnița – Slobozia – Amara

🟠 Obiectiv Ialomita | 21.05.2022 | Infotrafic
➡️ Citeşte

Pedepse mult mai dure pentru protecția animalelor

🟠 Obiectiv Ialomita | 20.05.2022 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
pesta porcina

Informare cu privire la situația pestei porcine africane în județul Ialomița

🟠 Obiectiv Ialomita | 20.05.2022 | Anunturi - Info Utile
➡️ Citeşte

Controale ale polițiștilor de investigare a criminalității economice în Slobozia, Fetești, Urziceni și Sinești

🟠 Obiectiv Ialomita | 19.05.2022 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte

AJFP Ialomița – Precizări ANAF referitoare la Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscale

🟠 Obiectiv Ialomita | 19.05.2022 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2022
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

TRAFIC MARTIE 2022

Utilizatori (v. unici): 68.292

Medie zilnică unici: 3.951
Total Afisari: 241.278


conform Google Analytics. Vezi statistici


Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net