Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Proiect de anvergură la Fetești: Parc tematic de reconstituire istorică Cetatea Soarelui – Helis | https://wp.me/p49Kdo-cG6

Proiect de anvergură la Fetești: Parc tematic de reconstituire istorică Cetatea Soarelui – Helis

Fundația pentru Dezvoltare Locală și Regională intenționează să realizeze, la Fetești, o investiție „financiar-filantropică cu tematică istorică”. Mai precis, se are în vedere construcția unui parc tematic de reconstituire istorică – Cetatea Soarelui – Helis”.

Proiectul a devenit unul de utilitate publică și va fi realizat în zona de est a cartierul Fetești-Gară, în vecinătatea Silozului, spre Stelnica, și va avea suprafața de 25.748 m.p.
În motivarea proiectului supus aprobării consilierilor locali se arată faptul că municipiul Fetești va avea un potențial de dezvoltare turistică, dar și alte beneficii.

Odată cu începerea funcționării Cetății Soarelui Helis se va înregistra și o creștere a numărului de persoane active cât și a numărului companiilor implicate în activități conexe.
Robert Pârlea, reprezentantul Fundației pentru Dezvoltare Locală și Regională, a susținut că a pornit de la ideea de a face un punct de atracție turistică în zonă.

„În prezent am început să schițăm Cetatea sub stricta îndrumare a domnului profesor emerit Alexandru Barnea, președintele Institutului Național de Arheologie. Până în prezent am realizat parteneriate cu Institutul Național de Patrimoniu, Muzeul Satului și Ministerul Culturii. Astfel, am identificat un teren local unde dorim să reconstituim această Cetate. Așteptăm hotărârea dumneavoastră pentru a demara mai departe lucrurile”.

În cadrul ședinței Consiliului Local Fetești de miercuri, 26 septembrie, consilierii au aprobat concesionarea prin încredințare directă către Fundația pentru Dezvoltare Locală și Regională a terenului în suprafață de 22.648 m.p. (lot1), zona 804, pe o perioada de 10 ani, redevența fiind stabilită la 16.986 lei/an (0,75 lei m.p./an), ce va fi indexată anual cu rata inflației.

Totodată, printr-o hotărâre de consiliu din data de 13 septembrie, construirea și dezvoltarea Parcului Tematic de Reconstruire Istorică Cetatea Helis a fost declarat obiectiv de utilitate publică locală, fapt care a atras și posibilitatea concesionării prin încredințare directă a terenului pe care se va desfășura acest proiect. Punerea la dispoziție a terenului prin modalitatea concesiunii prin încredințare directă este o primă etapă, urmând ca solicitantul să obțină liniile de finanțare, avizele și acordurile necesare autorizării pentru activitățile de producție care se vor desfășura pe teren.

La ședința de miercuri, 26 septembrie, a participat și generalul (r) Mircea Chelaru, care s-a declarat voluntar în cadrul proiectului prin oferirea asistenței juridice. Acesta a dat câteva detalii istorice privitoare la zona Fetești, a vorbit despre masageți și regina Tomiris, despre reîntregire și reconectare, despre Cetatea Helis, dar și multe altele.

„Constituirea unui asemenea centru sacrosanct – în care, în viu, in vivo, redă constituenta noastră antică – va fi și un reper turistic extraordinar. (…) Aducând aici asemenea construcție, o asemenea concentrare de valoare, se vor îndrepta spre aceste locuri toți cei care sunt interesați de intrarea în siajul respectiv, în cetate, în contextul vieții de atunci (…)”, spunea Mircea Chelaru.
Proiectul va readuce în prezent istoria locului începând de la anul 300 îHr, respectiv 292 îHr, cu referire la confruntările dintre geți și macedoneni, acțiune militară care s-a încheiat cu eșecul armatei macedonene condusă de Agathocles, fiul regelui Lisimah (al Traciei).

Următoarea expediție, condusă de data aceasta de Lisimah, va fi una de anvergură, comparabilă cu cea a lui Darius, din urmă cu două secole. Armata de 100.000 de oameni va trece Dunărea pe un pod de vase (…), o armată numeroasă, dar slab aprovizionată, care se va găsi în situația de a suferi de foame și de sete în câmpia în care geții arseseră totul în calea atacatorilor. În final, macedonenii sunt înconjurați și luați prizonieri, inclusiv regele Lisimah. Cu toate acestea, el este întâmpinat cu respect de către Dromihete și condus în cetatea Helis, oferindu-i o adevărată lecție de diplomație prin faimosul ospăț unde Dromihete și geții săi au servit din veselă de lut și lemn, iar Lisimah din aur și argint.

Prima mențiune din istorie a unei căpetenii geto-dace și anume regele unei uniuni tribale din Câmpia Munteniei, Dromihete, care își avea reședința în Cetatea Helis, o datorăm istoricului roman Diodor din Sicilia (secolul I î.Hr.).

Loading...