Prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic

Prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic de către structurile de ordine publică a fost tema unei conferințe de presă susținute miercuri, 27 septembrie, la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, de către comisar șef de poliție Cricu Sorin, împuternicit la comanda Serviciului de Ordine Publică și comisar șef de poliție Popa Adrian, specialistul pe linie de silvicultură din cadrul Serviciului de Ordine Publică.

Încă de la început precizăm că suprafața forestieră a județului Ialomița este de aproximativ 25.000 de hectare, ceea ce ne situează pe unul din ultimele locuri la nivel național, dacă ne gândim că Suceava, de exemplu, are o suprafață de 437.000 de hectare de fond forestier.

În perioada ianuarie – septembrie 2017, activitățile au fost desfășurate pe două planuri, în cadrul cărora polițiștii au efectuat 152 de acțiuni, fiind executate controale în fondul forestier (52), 32 de acțiuni pe linia provenienței, prelucării, depozitării și valorificării lemnului, 293 pe linia legalității transportului materialului lemnos și alte 40 de acțiuni în cadrul cărora au fost verificate 730 de mijloace de transport.

„Un volum foarte mare de activități, în cadrul cărora au fost verificate 120 de obiective, din care 66 exploatări forestiere, 4 instalații de debitat, 18 depozite material lemnos, 6 târguri, piețe și oboare, 6 ocoale silvice și structuri subordonate, 20 de alte obiective. Activitățile menționate au fost concretizate în 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare 407.000 lei. La aplicarea acestor sancțiuni a fost confiscată cantitatea de 10.086 mc material lemnos, față de 1791 în anul 2016. Valoarea totală a materialului lemnos confiscat este de 1.598.983 lei. De asemenea, au fost sesizate 10 infracțiuni la codul silvic. Activitatea structurilor de ordine publică o apreciem ca fiind peste medie, orientată pentru protejarea cetățeanului”, afirma Sorin Cricu.

În condițiile în care se apropie iarna, iar oamenii sunt interesați de achiziția de lemne, polițiștii încearcă să asigure o piață cât mai sănătoasă prin protejarea cetățenilor de activități ilicite.

Câteva modalități de fraudare a cumpărătorilor ne-au fost dezvăluite de polițiști pentru a ale face publice, iar cetățenii să fie mai atenți atunci când le achiziționează – vânzarea unei cantități mai mici față de cea înscrisă în documentele de transport și pe care o vor plăti, înlocuirea lemnului de esență tare cu cea de esență moale, prezentarea cantității în metri steri și nu în metri cubi (în dauna cumpărătorului).
În condițiile în care legislația în domeniu este modificată constant, trebuie specificat că din iunie polițiștii sunt oarecum limitați cu privire la sancționarea unor contravenții.

Dacă până acum polițiștii puteau confisca mijlocul de transport al materialului lemnos fără documente, indiferent de volum, după ultimele reglementări mijlocul de transport poate fi confiscat dacă valoarea lemnului este mai mare de 575 lei, de cinci ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, preț care se aprobă periodic de guvern, în prezent fiind de 115 lei. Sub această sumă, polițiștii vor aplica o contravenție și vor confisca materialul lemnos.

„Populația și operatorii economici de profil trebuie să știe că transportul de material lemnos fără documente de proveniență este contravenție, dar și cumpărarea de material lemnos fără avize de însoțire. În condițiile în care mulți cetățeni vin și reclamă anumite fapte, este mult mai ușor de probat pentru organele de poliție în momentul în care există un aviz de însoțire. Avizul de însoțire este obligatoriu”, a adăugat comisar șef de poliție Popa Adrian.

Trebuie spus că atunci când aceste documente nu sunt prezentate cumpărătorului poate reprezenta o modalitate de a-l induce în eroare, de a-l păcăli.

În județul Ialomița există în jur de 150 de depozite autorizate, acreditate de Garda Forestieră București.
În cazul în care observați autovehicule care transportă material lemnos și vreți să verificați legalitatea acelui transport, există aplicația „Inspectorul Pădurii”, unde dacă introduceți numărul vehiculului, veți afla dacă figurează sau nu cu aviz de însoțire sau portalul cu același nume unde veți afla mult mai multe și despre depozite și exploatări forestiere, dar și diverse alerte. În cazul în care unii cetățeni nu dispun de telefoane performante, pot apela sistemul 112, iar polițiștii vor face verificările necesare și vor comunica persoanei respective dacă transportul este legal sau nu, iar în momentul în care nu este legal, poliția se va deplasa la fața locului.