Prevederi noi privind evaziunea fiscală
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost completată și s-au introduse prevederi noi.
Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, prin:
- a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;
- b) nedivulgarea de informații privind TVA, atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii;
- c) prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA. Și tentativa la infracțiunea prevăzută mai sus se pedepsește.
Baza legală: Legea nr. 125/2023 privind completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 440/22.05.2023