Președintele PSD Ialomița, Silvian Ciupercă, a pierdut competiția pentru funcția de vicepreședinte regional (Sud)

Congresul Partidului Social Democrat s-a încheiat, sâmbătă, 20 aprilie, cu o veste bună și una rea pentru organizația din Ialomița. Vestea rea este că președintele PSD Ialomița, Silvian Ciupercă, a pierdut competiția pentru funcția de vicepreședinte al regiunii Sud, în favoarea lui Mircea Cosma de la Prahova, iar vestea bună este că deputatul de Ialomița, Marian Neacșu, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, a devenit vicepreședinte la nivel național, în urma modificării statutului PSD.

Marian Neacsu
Marian Neacșu
Silvian Ciuperca
Silvian Ciupercă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit noului statut, primul-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, care sunt membri ai PSD, precum şi liderii grupurilor PSD din Parlament şi din Parlamentul European sunt membri de drept ai BPN, fiindu-le asimilată funcţia de vicepreşedinte al PSD, dacă nu ocupă o altă funcţie în cadrul conducerii naţionale, conform noului Statut.

În competiția pentru funcția de vicepreședinte în regiunea de dezvoltare Sud s-au înscris trei candidați, respectiv Mircea Cosma (Prahova), Adrian Țuțuianu (Dâmbovița) și Silvian Ciupercă (Ialomița), aceștia fiind votați doar de către delegații din județele din regiune, care cuprinde judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman.

Președintele PSD Ialomița nu a avut susținerea celorlalți delegați din regiune (total delegați 647), acesta fiind votat de 107 participanți, dintre care 104 de la Ialomița și doar de 3 delegați din alte județe, situându-se pe locul 3 ca număr de voturi, după Prahova (Mircea Cosma – 356 voturi) și Dâmbovița (Adrian Țuțuianu -181).

Organizația din Ialomița a avut 104 delegați la Congres. PSD Ialomița a depus 15 candidaturi, dintre care una pentru vicepreședinte la nivel regional, una pentru membru în comisia de control financiar (Petcu Olga) și 13 membri ai Consiliului Național.