Preoții din Creta au găsit rețeta: fondurile europene, pentru făbricuțe de producție a mierii, uleiului de măsline și digitalizare

Continuăm incursiunea noastră prin insula Creta și vă vom prezenta alte proiecte implementate cu sprijin financiar european, fonduri care au adus plusvaloare respectivelor afaceri.

creta grecia

În urma vizitării, în perioada 25 – 30 septembrie, a 10 proiecte finanțate din FEADR (Programul de Dezvoltare Rurală – PDR), din Grecia – Creta, în cadrul campaniei AFIR (fosta APDRP) – Euro Agricultura – Rețeaua Națională a Multiplicatorilor de Informații despre PNDR – „Împreună creștem satul românesc”, am aflat cum reușesc investitorii cretani să treacă peste criza economică, ce măsuri legislative au fost luate pentru a ușura inițierea sau dezvoltarea unor investiții, dar și ce probleme persistă de ani buni și care nu își găsesc o rezolvare imediată.

Ce pot face preoții cu bani europeni

Unul dintre aceștia este Papastavros, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Grecia. Acesta, alături de alți patru asociați mireni, a inițiat o mică afacere legată de producția, îmbutelierea și vânzarea mierii.

Papastavros se ocupă de apicultură încă din 1993, iar acum, prin accesarea măsurii 41 LEADER, dar și a altor programe europene, a obținut fonduri pentru o stație modernă de producere a mierii. Inițial au început cu mierea, însă, între timp, au decis să readucă în actualitate și un produs specific în Creta, numit Trahanas, un fel de paste făcute dintr-un amestec de lapte fermentat (iaurt) și făină, produs folosit de gospodine în prepararea supelor, în vremuri de criză. Pentru proiectele lor au obținut de-a lungul timpului fonduri în valoare de 400.000 euro. Această investiție este una privată și nu are legătură cu Biserica. Papastavros este doar un preot cretan care, pentru a suplimenta veniturile familiei, a decis să aibă o afacere proprie. În prezent deține în proprietate o mie de stupi, însă pentru a avea cât mai multă materie primă colaborează și cu alți stupari din zonă.

Un alt reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Creta, călugărul Miron, coordonează o stație de îmbuteliere a uleiului de măsline, făbricuță aflată la câțiva kilometri de mănăstirea de călugări Agarathos, de care și aparține de fapt. Proiectul a fost accesat pe Axa 1, măsura 123a și a avut valoarea de 650.000 de euro. Sprijinul UE a fost de 50%, pentru modernizarea presei de ulei și înființarea stației de îmbuteliere.

Reprezentanții mănăstirii continuă, astfel, o tradiție de 200 de ani, aceea a cultivării măslinilor și producerii uleiului, însă acum o fac prin metode moderne. În ultimii 2 ani au și obținut certificarea produselor pe care le fac aici, putând comercializa și în rețeaua de magazine și supermarket-uri.

Uleiul produs în Creta este cunoscut în toată lumea pentru calitățile nutritive superioare. Deși până nu demult acest produs se vindea fără a avea nevoie de certificat, acum prin acest proiect s-a obținut și un atestat, care le deschide un drum mult mai larg spre piața de desfacere.

Mănăstirea are în proprietate peste 10.000 de măslini, o unitate de producere și îmbuteliere a uleiului de măsline, produsele obținute fiind exportate în țări precum Rusia, Germania, iar în ultimii doi ani, un anume produs, uleiul „Premium”, este vândut și în Olanda. Un alt produs, uleiul Premium III, este vândut și în Anglia, ceea ce face ca uleiul de măsline produs aici să fie considerat de înaltă clasă. Exportul reprezintă aproximativ 25% din producție, restul mergând pe plan național, în toată Grecia. Avantajul lor principal este că acest ulei de măsline este de calitate superioară și, în plus, este produs de reprezentanții unei mănăstiri. Acest punct forte îl au în special în Grecia, unde oamenii sunt foarte religioși, însă nu la acest nivel sunt percepuți și pe piața europeană. Europenii nu pun bază exclusiv pe comerțul religios, nefiind obișnuiți ca într-o mănăstire să fie produs un ulei de calitate superioară, certificat. Însă, odată obținut atestatul, se așteaptă ca piața externă să fie mult mai receptivă.
Din păcate pentru ei, în ultimii doi ani, în zonă au fost ceva probleme cu producția de măsline, din cauza vremii nefavorabile, astfel că unitatea de îmbuteliere a fost închisă. Însă, anul acesta se speră într-o producție bună. În această făbricuță se produc în jur de 400 tone de ulei anual, 10% din ulei fiind obținut din măslinii deținuți de mănăstire, restul din producția de măsline deținută de localnici și adusă aici pentru procesare. Unitatea respectă normele de mediu, extrem de drastice de altfel, fiind amplasată undeva la periferia localității Thrapsano, într-o zonă în care nu ar putea afecta sub nicio formă mediul.

Menționăm totodată un alt proiect realizat pe Axa 1, măsura 123a, tot al mănăstirii Agarathos, și anume realizarea unui muzeu al Bisericii, un proiect în valoare totală de 189.843 euro, finalizat în 2009. Camerele vechi de depozitare „Kislades” și presa veche de ulei a mănăstirii au fost transformate într-un muzeu. Vizitatorii pot găsi aici piese vechi, care spun povestea locului, parte a istoriei Cretei. Muzeul încorporează măsurile moderne de protecție a exponatelor împotriva radiațiilor, umidității, temperaturilor extreme și a sunetelor puternice. În camera de proiecție vizitatorii pot urmări videoclipuri despre mănăstire și viața monahală din trecut până în prezent. Fondurile au fost cheltuite pentru renovarea clădirii, digitalizare, studiu muzeologic și tot echipamentul necesar pentru operarea muzeului.
Muzeul se află la mănăstirea fortificată Agarathos, localizată la 23 de km est de Heraklion. Numele mănăstirii vine de la planta Salvie de Ierusalim, numită „agarathia” în dialectul cretan.

Eleonas – un loc de vis, în „creierii munților”

Dacă ajungeți vreodată în insula Creta și vreți să vă petreceți vacanța într-un loc de vis, nu treceți cu vederea pensiunea tradițională „Eleonas” din Zaros. Aici, liniștea naturii și frumusețea munților sunt combinate perfect cu confortul și mâncarea preparată tradițional, cu ingrediente obținute din culturile proprii și din ferma pe care o dețin. Investiția, realizată pe mai multe hectare, a fost începută cu construcția a 11 camere (în fapt căsuțe tradiționale) și a costat 1,2 milioane euro, dintre care 390.000 euro fonduri europene, restul banilor provenind din împrumuturi de la bănci. În condițiile în care spațiul era insuficient pentru cazare, iar investiția nu putea fi amortizată nici în 30 de ani, a trebuit să investească mai mult, construind alte 10 camere, o piscină și o tavernă. Așadar, investiția totală, compusă din 21 de camere, se ridică la mai mult de 2 milioane de euro.

Nu a fost ușor să obțină fondurile europene. După întocmirea proiectului a așteptat un an până când a semnat contractul, iar un alt an a durat construcția. Primii bani au fost luați, însă, din bancă, pentru că procedurile greoaie de derulare a proiectului întârziau prea mult investiția.

Este o afacere de familie, aici locuiesc, aici muncesc, astfel că 24 de ore din 24 sunt atenți ca toți turiștii să poată fi mulțumiți. Drumul de acces la pensiune este asfaltat de curând de administrația locală, astfel că se poate ajunge în condiții foarte bune. În sezon, vara, toate locurile sunt ocupate, oamenii făcând rezervări de cel puțin trei zile și chiar până la două săptămâni. Nu au de gând, cel puțin deocamdată, să se mai extindă. Însă, au în derulare un proiect pentru obținerea de energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice, astfel că, dacă totul merge bine, la finalul acestui an vor avea aproximativ 20% autonomie din punct de vedere al electricității.

Reprezentantul pensiunii, Saridakis Manolis, a admis că majoritatea celor care vin aici au aflat de acest loc de pe internet sau din mass-media, social-media fiind foarte importantă în ceea ce privește derularea afacerii sale.

„Am investit în website-ul nostru, pentru că este foarte important să devii cunoscut, dar și în portale specializate în turism. În plus, am avut articole în publicații precum Guardian, Sunday Times și altele, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Și voi ne veți sprijini prin articolele dumneavoastră. Un singur lucru mai spun, nu este greu să construiești, este greu să continui”, spunea Manolis.
Pensiunea Eleonas deține și zone de joacă și agrement, atât în interior cât și în exterior, biciclete speciale pentru urcat pe munte, un mini parc de fitness, piscină etc. Totodată, turiștii pot participa în bucătărie la gătit, pot vedea grădina de legume și zarzavaturi, cum se obțin băuturile locale, pot hrăni animalele din ferma proprie. Sau pot, pur și simplu, să beneficieze de intimitate, de liniște, în „creierii munților”.

Turism la cramă, pe domeniul Zacharioudakis

Domeniul Zacharioudakis, situat în partea de sud a Cretei (la nord de Gortina și în apropierea localității Plouti), se află pe vârful muntos Orthi Petra (Piatra Verticală), la 500 de metri deasupra nivelului mării. Este o zonă cu o istorie importantă și o cultură a viței de vie datând din epoca minoică. Cultura viței de vie și producerea de vin în crama proprie este o afacere de familie. Începută în urmă cu mai mulți ani din fonduri proprii și continuată cu fonduri europene, avea să devină peste ani un loc vizitat și apreciat de mulți turiști.

Terenul pe care a fost cultivată vița de vie și ulterior construită crama, parte moștenire de familie din partea bunicului, a fost la început plin de scaieți, mărăcini, pietre. În anul 2000 a început curățarea și pregătirea terenului. Prin 2003 a început plantarea viței de vie, în 2006 a fost finalizată pe 20 de hectare, iar în 2009 a avut prima producție de vin. De la început s-au gândit să meargă pe ideea de calitate și nu pe cantitate. În cramă se produc în jur de 100.000 de sticle de vin pe an, jumătate vin roșu, jumătate vin alb. Soiurile sunt în mare parte locale, dar și franțuzești (Kotsifali, Syrah, Vilana, Cabernet Sauvignon și Merlot). O parte din acest vin, circa 20% din producție, merge în butoaie la învechit. Construcția acestei crame s-a bazat pe un principiu simplu, anume acela ca amplasarea recipientelor să permită vizitarea lor, având însă o caracteristică specifică, folosirea principiului gravitației.

Practic, proiectul întocmit a fost pentru construcția clădirii și achiziționarea de utilaje. Toată investiția a costat peste 3,5 milioane euro, 50% din fonduri europene, 25% a fost investiție proprie și 25% împrumuturi la bănci.

Din păcate, la acel moment, adică prin 2008, Grecia nu avea în programul său și turismul „la cramă”. De anul acesta, însă, a fost „legalizat”, astfel că accesul la fonduri special destinate acestui tip de turism va fi mai facil. În plus, grecii iau și alte măsuri de contracarare a crizei care a afectat serios țara lor.

„În condițiile în care în Grecia există o criză economică destul de serioasă, legea a devenit foarte permisivă, în sensul că vine în sprijinul celor care vor să investească. Mai precis, de anul acesta au posibilitatea să nu investească niciun euro din fonduri personale, acești bani fiind obținuți exclusiv din fonduri europene. În plus, dacă la momentul investiției la cramă dobânzile erau mari, de genul 7,5%, acum ele au scăzut la 4 – 4,5%, pentru stimularea investitorilor. Obținerea acestor fonduri nu a fost nici foarte grea, dar nici ușoară. Și asta pentru că în acea perioadă nu era bine pusă la punct legislația, birocrația îngreunând procesul foarte mult”, spunea Zacharioudakis Stelios.

Potrivit acestuia, anul trecut a fost un an de marcă în ceea ce privește investiția realizată aici. Adică, peste 40% din venituri au provenit din vizitele turistice, peste 12.000 de turiști trecându-i pragul. Anul acesta, însă, au existat ceva probleme, veniturile au fost mai mici, chiar cu 50%, din cauza crizei economice și a problemelor din Rusia, care s-au răsfrânt, inevitabil, și asupra turismului din Grecia. Turiștii ruși reprezentau un procent foarte mare din numărul vizitatorilor și cumpărătorilor. Acum, aceștia și-au redus drastic vizitele în scop turistic în Grecia, ceea ce a făcut ca datele problemei să se schimbe. În plus, clienții tavernelor nu mai au puterea financiară pentru a cumpăra vin îmbuteliat, de calitate, și aleg vin de masă la preț mai mic.
Exportul ar putea reprezenta o soluție de menținere a afacerii pe un trend crescător, vinul de pe domeniul Zacharioudakis mergând în Austria, Germania, Belgia, foarte puțin în Olanda, iar în prezent există tratative cu SUA și Canada. O mână de ajutor în acest sens o dă și Uniunea Viticultorilor, aceasta sprijinind producătorii în promovarea imaginii atât în Grecia cât și peste hotare, participând totodată la fel de fel de târguri, expoziții, seminarii de gen.

Deși nu se gândește să deschisă o altă cramă, Zacharioudakis Stelios are în plan un alt proiect ce vizează în special îmbunătățirea spațiului destinat vizitatorilor cât și a celui de expunere a produselor.

Oierii din Creta, nemulțumiți de prețul furajelor

Un alt proiect vizitat a fost la o exploatație agricolă din zona Neapoli, beneficiarul investiției fiind Parasiris Anastasios. Investiția a constat în construcția unui adăpost de ovine, acesta fiind utilat și cu instalații moderne de muls. Valoarea proiectului a fost de 184.000 euro, 50% din fonduri europene. Parasiris deține 500 de oi în proprietate, însă există și alți membri ai familiei care mai au încă 500 de oi. Este o afacere de familie din care încearcă să supraviețuiască. Pentru că, după cum afirma acesta, problemele lor sunt mari, totul pornind de la prețul enorm al hranei pentru animale.

Oile pe care le deține produc 100 de tone de lapte pe an, lapte care este preluat și pentru care primește 95 cenți/litru, iar carne vinde în jur de 11 – 15 tone de carne pe an, pentru care primește 5 euro pe kilogram. Deși aceste prețuri în România ar fi mulțumitoare, oierii din Creta le consideră nesatisfăcătoare. Nemulțumirile lor rezidă din faptul că prețul furajelor este foarte mare, costul fiind ridicat din cauza transportului pe mare până pe insulă. În plus, prețurile de vânzare a produselor sunt neschimbate de 30 de ani. Ca să fie mulțumiți, ar fi dorit un preț la carne de 7 euro pe kilogram, iar prețul laptelui să fie undeva la 1,5 euro pe litru.

Mai mult, deși au încercat să se unească în asociații, pentru a lupta pentru drepturile lor, în final nu s-au înțeles, astfel că fiecare se descurcă așa cum poate. În plus, aceștia reclamă faptul că fermierii din nordul Greciei sunt mult mai avantajați, costul furajelor fiind mai mic pentru ei. De exemplu, cretanii cumpără trifoiul cu 35 euro tona, în comparație cu cei din nordul Greciei care îl achiziționează cu 11 euro.

Parasiris spunea că este greu să fi fermier în condițiile astea, susținând că guvernul grec ar trebui să-i sprijine cumva. Pentru că dacă prețurile la furaje vor rămâne la acest nivel sau vor mai crește, va fi dificil să mai continue această afacere pe care o are din străbuni. Ceea ce îi mai ține în zonă sunt măslinii, aproximativ 5.000 de pomi, din care obțin aproape 5 tone de ulei pe an, pentru care primesc 2,5 euro pe litru. Dacă nu ar avea aceste venituri din uleiul de măsline, ar lăsa totul și ar pleca.

Mobilă și … plăcerea de a munci

Un ultim proiect pe care îl vom prezenta se referă la un atelier de dulgherie din zona Pano Elounda (zona Lasithi), aparținând lui Chatzipetrakis Panayotis. În atelierul său de dulgherie, pe care l-a utilat cu bani europeni, mai precis cu 295.870 euro, (prin măsura 41 LEADER), produce mobilă de toate tipurile și uși.

Acesta susținea că nu a fost greu să obțină banii, iar criza din Grecia nu l-a afectat foarte tare, fiind o firmă mică. Banii europeni i-au fost de mare ajutor, în condițiile în care echipamentele sunt foarte scumpe. Iar dacă înainte de 2007 lucra pentru alții, acum este mulțumit că are propria afacere, pe care încearcă să o dezvolte așa cum știe mai bine, să muncească (așa cum l-am și găsit) și să obțină un profit care să îi dea o oarecare stabilitate.

În Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, totalul cheltuielilor în Grecia a fost de 6,024 miliarde euro.