Premiera filmului „Bacalaureat”. Regizorul Cristian Mungiu, alături de actorii Adrian Titieni și Lia Bugnar, la Slobozia

Luni, 13 iunie, la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, a avut loc proiecția premierei cinematografice ,,Bacalaureat”, cu participarea actorilor Adrian Titieni şi Lia Bugnar, precum şi a regizorului Cristian Mungiu.

premiera bacalaureat slobozia

,,BACALAUREAT”, filmul pentru care Cristian Mungiu a primit Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes, este considerat „pasionant de la cap la coadă” de către site-ul francez de specialitate Allocine, „are tensiunea unui thriller”, conform Huffington Post, este numit „filmul perfect” de către criticul francez Philippe Rouyer și a fost considerat cel mai bun film din festival de către reputați critici internaționali, inclusiv cei care și-au exprimat opiniile despre filmele de la Cannes în revista de cinema Ekko.

Pentru unii dintre noi, filmul arată realitatea din societatea românească, în diferitele ei forme, viața de „dincolo de geam” a multor familii, ne arată și diferențele din ce în ce mai mari de opinii dintre generații, despre zbaterile sufletești și despre cum părinții ajung să facă multe compromisuri pentru copiii lor, uneori inutile, despre procese de conștiință, despre grija de multe ori excesivă a acestora, despre nerecunoștință și alegerile total diferite ale copiilor, dar și despre căsnicii consumate și încercarea de regăsire în relații extraconjugale.

Asta am înțeles noi. Însă, ce a vrut, totuși, regizorul să transmită? Cristian Mungiu a precizat că el, ca regizor, nu are dreptul să „se bage în sufletul” celor care au vizionat filmul, spunându-le ce concluzie să tragă, ci doar speră să le trezească o emoție.

cristian mungiu„Eu vă prezint o poveste, o istorie, nu am pretenția nici că este reprezentativă, nici că vorbește despre noi, toți, ca popor. (…) Este doar o poveste pe care eu o consider la un moment dat relevantă, dar mai departe nu am dreptul să vă cer să vă raportați la ea într-un anume fel. Îmi doresc să vă trezească o emoție. (…) Nu am pretenția că există un mod corect de a recepta filmul. Ce doresc, este să nu vă lase indiferenți. Să aveți o părere despre lucrurile astea. În fond, sunt lucruri pe care le știm cu toții. Raportat la ele în moduri diferite (…)”, a afirmat Cristian Mungiu.

Deși realitatea românească este de multe ori mai crudă decât ceea ce s-a prezentat în film, fiind chiar „periată” pe alocuri și cu un fel de „happy end”, Cristian Mungiu susține că ceea ce s-a văzut în film corespunde adevărului și, chiar dacă nu ne simțim confortabil când vedem astfel de scene, totuși „sunt adevăruri ale societății” care sunt arătate tocmai pentru că trebuie schimbate.

În altă ordine de idei, Cristian Mungiu s-a arătat oarecum dezamăgit de faptul că aparatura Casei de Cultură nu s-a ridicat la nivelul tehnic necesar, spunând că ceea ce s-a redat a fost „un fel de rezumat al unui film de epocă”, însă a apreciat faptul că totuși s-a putut proiecta, că s-a putut vedea filmul și că mai sunt oameni care vin la cinematograf, chiar dacă nu atât de mulți încât să umple sălile până la refuz.
Acesta a adăugat că trebuie vorbit cu autoritățile locale să achiziționeze totuși un proiector, pentru a se trece la pasul următor…calitativ…

Premiul pentru „Cea mai bună regie” este al treilea premiu al lui Cristian Mungiu în competiția oficială a Festivalului Internațional de film de la Cannes, precedentele două fiind trofeul Palme d’Or, în 2007, pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și premiul pentru scenariu în 2012, pentru După Dealuri, film pentru care au luat premiul de interpretare la Cannes și cele două actrițe din rolurile principale.