Precizări ANAF cu privire la stabilirea rezidenței fiscale și declararea veniturilor din străinătate
În urma articolelor apărute în mass – media și pe rețeaua de socializare Facebook cu privire la „Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice la plecarea/sosirea din/în România și obligațiile fiscale ale persoanelor fizice care realizează venituri din străinătate, ANAF precizează următoarele:
- Referitor la obligația de depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenței fiscale
Reamintim contribuabililor că persoanele fizice care pleacă din ţară pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, au obligaţia completării şi depunerii formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”.
De asemenea, persoanele fizice sosite în România care au o şedere în statul român pe o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive au obligaţia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”.
Obligația depunerii Chestionarelor pentru stabilirea rezidenţei fiscale atât la plecarea din România cât și la sosirea în România este reglementată de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1099/2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa în România a persoanelor fizice.
Urmare depunerii chestionarelor, organul fiscal analizează situaţia concretă a persoanei fizice, luând în considerare prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau prevederile Codului fiscal, după caz, precum şi documentaţia prezentată de contribuabili în vederea stabilirii rezidenței fiscale. În ceea ce privește documentele justificative, menționăm că, organul fiscal poate solicita și alte documente pe care le consideră relevante pentru stabilirea rezidenței fiscale. Referitor la documentele justificative precizăm că acestea trebuie depuse în limba română, având în vedere că limba oficială în administrația fiscală din România este limba română, astfel că orice document sau înscris care se prezintă Agenției fiscale trebuie să fie însoțite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizați.
În vederea informării contribuabililor care au obligația depunerii acestui chestionar și nu numai, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat pe site-ul propriu Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice, ghid ce este accesibil și în prezent în secțiunea “Asistență contribuabili” rubrica “Ghiduri curente” și care poate fi accesat la următorul link:
Având în vedere necesitatea informării contribuabililor cu privire la obligația de depunere a chestionarelor și a stabilirii rezidenței fiscale, Agenția a organizat 9 sesiuni de îndrumare și asistență prin intermediul paginii de Facebook, care au avut ca impact 390.905 utilizatori ai acestei rețele sociale. Sesiunile au fost organizate după cum urmează:
– 03 august 2016;
– 31 mai 2017;
– 07 iunie 2017;
– 20 septembrie 2017;
– 27 septembrie 2017;
– 01 noiembrie 2017;
– 13 decembrie 2017;
– 10 ianuarie 2018;
– 05 septembrie 2018;
– 21 noiembrie 2018.
De asemenea, întrebările și răspunsurile din cadrul sesiunilor au fost prelucrate și publicate pe site-ul Agenției, într-o secțiune special destinată, astfel încât şi ulterior desfășurării acestor sesiuni, contribuabilii să poată beneficia în continuare de informațiile oferite de reprezentanții instituției. Sesiunile organizate sub formă de întrebări și răspunsuri se regăsesc în secţiunea “Asistenţă contribuabili”, rubrica “Întrebări și răspunsuri pe Facebook” și pot fi vizualizate prin accesarea următorului link:
Organizarea sesiunilor prin intermediul paginii de Facebook a avut și are ca obiective informarea în mod corespunzător a contribuabililor, inclusiv a acelora care se află în străinătate și evitarea dezinformării acestora. Sesiunile organizate pe pagina de Facebook au fost distribuite de-a lungul timpului de diverse consulate și misiuni diplomatice, astfel încât să fie informați cât mai mulți contribuabili cu privire la obligația de depunere a acestor chestionare.
- Referitor la declararea veniturilor din străinătate
Informăm contribuabilii că Agenția Națională de Administrare Fiscală realizează schimb reciproc de informații cu diverse state.
Schimbul automat de informații cu Statele Membre ale Uniunii Europene, se realizează în baza Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, transpusă în legislația națională în Legea 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 291 prevăzând sfera de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații.
În ceea ce privește schimbul automat dintre România și statele Non-EU, acesta se realizează în baza Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri, pentru prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit şi pe capital care se încheie cu fiecare jurisdicție în parte.
Având în vedere cele mai sus menționate, invităm contribuabilii care primesc solicitări de a se prezenta la organele fiscale de a da curs acestora și de a clarifica aspectele ce le sunt comunicate, pentru a evita dubla impunere și a stabili statul care are dreptul de impunere a veniturilor realizate, conform prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri și a Codului fiscal.
În situația în care organul fiscal solicită prezentarea de documente justificative, îndrumăm contribuabilii să prezinte documentele solicitate iar în cazul în care acestea sunt emise într-o altă limbă, acestea să fie însoțite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizați, astfel cum legislația prevede. În cazul neprezentării contribuabililor la organul fiscal, pentru clarificarea situației fiscale proprie, organele fiscale au obligația de a întreprinde în continuare demersurile prevăzute de legislația fiscală, în vederea impunerii veniturilor comunicate ca urmare a realizării schimbului internațional de informații.
Informații suplimentare pot fi obținute prin accesarea site-ului www.anaf.ro, secțiunea “Asistenţă contribuabili” sau prin apelarea telefonică a Call-center-ului Agenței, la numărul de telefon +4031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii se pot prezenta la sediile unităților fiscale, structurile de asistență pentru contribuabili.