Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Pompierii ialomițeni au acționat în sprijinul celor băcăuani pentru înlăturarea efectelor inundațiilor | https://wp.me/p49Kdo-cnj

Pompierii ialomițeni au acționat în sprijinul celor băcăuani pentru înlăturarea efectelor inundațiilor

În contextul fenomenelor hidro-meteorologice care s-au manifestat în ultima perioadă, cu precădere în unele județe ale țării, a fost dispusă măsura suplimentării echipajelor locale de salvatori cu forță umană și tehnică specializată din județele neafectate, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns din zonele cu inundații.

Astfel, pentru acoperirea necesarului de tehnică și pentru înlăturarea efectelor produse de ape, o grupare operativă formată din 6 subofițeri, 1 motopompă remorcabilă, 1 motopompă transportabilă și 1 motopompă de mare capacitate de la Detașamentul Urziceni, au fost dislocate încă de la primele ore ale zilei de sâmbătă, 30 iunie a.c., în sprijinul colegilor din județul Bacău, unul dintre județele cele mai grav încercate de furia vremii.

Aceștia au acționat mai bine de 24 de ore împreună cu celelalte forțe de pe plan local în orașele Comănești și Bacău, pentru extragerea apei din peste 10 gospodării, curți ale unor instituții sau terenuri inundate.

Eforturile depuse pentru limitarea pagubelor și restabilirea stării de normalitate dau rezultate rapid atunci când misiunile se execută cu intervenția integrată a forțelor pentru salvarea avutului oamenilor.

Loading...