Politică dusă la extrem

La mijlocul săptămânii trecute, un consilier local PSD, din Giurgeni, și-a pus capăt zilelor prin spânzurare, după ce a fost acuzat că și-ar fi însușit o sumă foarte mare de bani.

Consilierul Voinea Dumitru avea 65 de ani. Acesta fusese ales în urmă cu mulți ani ca lider al unei comunități formate din peste 50 de familii care au rămas în locuințele fostului IAS Giurgeni. Printre alte „atribuții” pe care le avea, acesta trebuia să meargă la fiecare om din acea comunitate să colecteze banii pentru energia electrică, pentru ca, apoi, el să meargă la Enel să achite factura. Numai că, într-o zi, s-au trezit toți în întuneric, fiind debranșați de la energia electrică.
Voinea Dumitru a fost considerat în viață un bun creștin, un om serios, corect, familist, care nu dădea înapoi când era vorba să ajute pe cineva. Nu știa să se certe sau să jignească, fapt apreciat de comunitatea din care făcea parte. Din aceste considerente, dar și pentru că a fost primar și viceprimar al localității înainte de 1989, lumea avea încredere în el. Așa a ajuns să administreze situația acelor familii în ceea ce privește plata facturilor pentru consumul de energie electrică.
Știm cu toții cât de apăsătoare pot fi pentru bugetul unei familii cheltuielile cu utilitățile. Știm cu toții că de multe ori suntem nevoiți să „jonglăm” cu facturile, plătind într-o parte, iar în alta să amânăm. În plus, de multe ori, mulți dintre noi primim salariul sau pensia după data scadentă a unei facturi, astfel că încep să se adune problemele. Cam așa s-a întâmplat și în cazul consilierului Voinea. Se ducea la ușa fiecăruia să încaseze banii pentru plata facturii, numai că unii aveau, alții nu. Așa era nevoit să revină de mai multe ori, să plătească în mai multe tranșe, să țină evidența clară a tuturor și multe altele. O perioadă a mers bine așa. Cât timp comuna Giurgeni a aparținut de Enel Țăndărei, comunitatea a fost oarecum liniștită, pentru că domnul Voinea era înțeles când se ducea și plătea în mai multe tranșe până la achitarea integrală a facturii. Acum, desființându-se Enel Țăndărei, la Slobozia nu a mai găsit înțelegere….Nici de la Enel, nici de la o parte dintre cetățenii care plătiseră la timp. Rușinea și acuzele pe care a fost nevoit să le îndure au fost pentru scurt timp. Acesta a cedat presiunilor și a decis să-și ia zilele.
„Anumite persoane, multe dintre ele pensionare, primeau pensia sau salariile după data scadentă sau pur și simplu nu aveau bani. El îi înțelegea. Încasa de la oameni banii, iar el se ducea și plătea în două-trei tranșe. Cei de la Țăndărei îl înțelegeau și de la o factură la alta reușea să plătească întreaga sumă și nu îi debranșa de la curent. Desființându-se Enelul Țăndărei, iar Giurgeniul aparținând de Enel Slobozia, nu a mai fost înțeles, nu l-au mai cunoscut oamenii de acolo, astfel că nu a mai fost păsuit. Neputând plăti omul la termenul scadent întreaga factură, a plătit doar o tranșă. De exemplu, dintr-o factură de 110 milioane lei vechi pe două luni a plătit vreo treizeci și ceva de milioane și urma să mai meargă la două- trei zile cu alte sume pe care le încasa. Enel Slobozia având ordinele lor clare au dat un preaviz, l-au dat și pe al doilea, iar la al treilea, neputând să plătească, i-a debranșat de la curent. Acum, nu știu, ori nu a comunicat cu oamenii de acolo, ori dacă le-a spus că el îi acoperea și pe cei restanțieri din încasările de la ceilalți, o parte din cetățenii de acolo au făcut un pic de gălăgie. În special un consilier PDL care are și un magazin, o cârciumă acolo. Neavând curent, i se strica marfa, înghețata… I-a cerut socoteală consilierului Voinea, că unde-s banii, că lui i se strică marfa. A scos de la el din burtă și o sumă de 200 de milioane că i-ar fi luat consilierul și i-a băut, mâncat etc. Bineînțeles că și celelalte persoane care erau în jurul lui au luat de bun ce spunea consilierul PDL și l-au luat la rost. Ceea ce am auzit și eu din gura oamenilor din IAS este că, în ultimele minute din viață, consilierul Voinea s-a aflat în magazinul consilierului PDL, fiind acuzat de furt, amenințat. S-a dus apoi acasă, a intrat într-o magazie, iar la nici cinci minute a fost găsit spânzurat de către soția lui. Sigur, am făcut o mică anchetă administrativă a primăriei împreună cu polițistul din comună și am constatat că de fiecare dată când încasa bani de la locuitorii din zonă elibera și o chitanță pentru a justifica banii pe care îi încasa de la cei care consumau energie. Acasă avea o gestiune clară, era un tip foarte meticulos, lună de lună ceea ce avea de plată, plătea, cu excepția ultimelor două luni când au rămas câțiva restanțieri și se vede din evidența lui cine sunt. Aceste documente au fost ridicate pentru cercetare, să se vadă care sunt restanțierii, să le spunem public și să reușim să achităm întreaga sumă restantă pe care o avea către Enel pentru a fi rebranșați”, a declarat primarul comunei Giurgeni, Dinu Valere.
Până la recuperarea întregii sume de la restanțieri, autoritățile au încercat să găsească soluții pentru ca locuințele să fie rebranșate. În urma deselor demersuri, comunitatea din fostul IAS a fost sprijinită cu 4.000 de lei, astfel că se speră ca în cel mai scurt timp aceștia să aibă curent electric.
„Imediat după ce s-a întâmplat necazul, am mers la președintele Consiliului Județean, Silvian Ciupercă, la prefectul Mădălin Teculescu, și împreună am căutat să gândim un fel de ajutor pentru acea comunitate. Iar domnul Silvian Ciupercă a ajutat, prin Fundația Ialomița 2000, al cărei președinte este, cu 3.000 lei, plătiți la Enel, iar o societate agricolă din zona Giurgeni a sprijinit cu 1.000 lei. Uitându-ne în evidențe, credem că se va ajunge să se achite întreaga factură, mai ales că acasă la dânsul am mai găsit circa 26 de milioane lei vechi pe care i-am predat noi pentru plata facturii”, a mai spus primarul.
Sperăm că autoritățile au înțeles ceva din drama acestui om și vor lua măsurile necesare în viitorul apropiat, știut fiind faptul că acolo, în fostul IAS, sunt mult mai multe probleme care nu țin de administrația locală. Chiar dacă au fost aduse de mult timp în atenția factorilor responsabili, de fiecare dată au fost tratate cu… praf politic.