Poliția Ialomița: În minivacanță, suntem la datorie!

În perioada 20 – 24 ianuarie,  peste 100  de poliţişti vor acţiona zilnic,  suplimentar faţă de cei care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni rapid atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din județ, poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, 8 aparate radar.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători  precum şi în de staţiile şi triajele de cale ferată.

Având în vedere că în această perioadă, la nivel județean, sunt preconizate a se desfăşura activităţi circumscrise Zilei Unirii Principatelor Române, constând în manifestări comemorative, cultural-artistice, depuneri de coroane, ceremonialuri religioase şi militare, Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița vă recomandă ca, în caz de nevoie, să apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă.