Podurile peste râul Ialomița, la Țăndărei și Bucu, vor fi reabilitate
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat joi, 10 aprilie, contractele de lucrări pentru reabilitarea a două poduri importante din județ, podul peste râul Ialomița la Bucu, pe DJ 213A, și podul peste râul Ialomița la Țăndărei, pe DJ 212.
Constructorul desemnat pentru ambele lucrări este Asocierea SC Via Carpatia Consult SRL & Cim Recycling Medical Europe 94 SRL & Conferic SRL. Valoarea investiției în reabilitarea podului de la Bucu este de 5.390.933,61 lei (fără TVA), iar durata de realizare va fi de 10 luni.
În ceea ce privește reabilitarea podului peste râul Ialomița la Țăndărei, pe DJ 212, valoarea investiției este de 16.996.256,35 lei (fără TVA), iar lucrările vor dura 15 luni.
„Aceste investiții sunt parte a proiectului finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 4 – „O regiune mai accesibilă” și contribuie la îmbunătățirea conectivității și siguranței rutiere pentru toți utilizatorii”, a precizat președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.
De asemenea, la finele lunii martie, a fost semnat și contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Drumului Județean DJ 212, un proiect esențial pentru îmbunătățirea conectivității și siguranței rutiere în județul nostru.
Tronsonul vizat cuprinde sectorul DJ 212 între limita județului Brăila – Luciu – Mihail Kogălniceanu – intersecție DN 2A (14,07 km) și sectorul DJ 212, între intersecția DJ 201 – Lăcusteni – Platonești – Movila – Fetești (28,256 km).
Valoarea contractului este de 75.072.785,40 lei, iar câștigătorul licitației este S.C. Oyl Company Holding AG S.R.L. Durata contractului este de 36 luni.
Tot la sfârșitul lunii martie, președintele Consiliului Județean Ialomița a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru modernizarea Drumului Județean DJ 201, lotul 2, tronsonul Mărculești – Țăndărei. (intersecție cu DJ 213A (Mărculești) – intersecție cu DJ 212; DJ 212: intersecție cu DJ 201 – intersecție cu DNA (Țăndărei).
Finanțarea este realizată prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027 și este în valoare de 45.122.129 lei fără TVA.
Lungimea totală a tronsonului este de 42,85 km (26 km – DJ 213A, 15,14 km – DJ 201 și 0,93 km – DJ 212), iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni, de la predarea amplasamentului și darea ordinului de începere.
„Această investiție esențială va transforma complet acest sector de drum, oferind siguranță și confort tuturor participanților la trafic și asigurând o conexiune mai bună între comunitățile din zonă. Ne respectăm angajamentele și continuăm să investim în infrastructura județului, pentru un județ mai bine conectat și mai sigur pentru toți cetățenii”, a spus președintele C.J. Ialomița.
Contractul a fost semnat cu Asocierea SC Troia Premium Construct (Lider) – SC Antrepriză de Construcții Drumuri și Autostrăzi.
În prezent se lucrează și pe DJ 306, unde lucrările de modernizare avansează conform graficului stabilit de Consiliul Județean Ialomița. Acest drum strategic, cu o lungime de 47,45 km, asigură conexiunea între limita județului Călărași și limita cu județul Buzău, fiind esențial pentru dezvoltarea regiunii.