PNL invită PSD să se alăture campaniei pentru un pasaj la Drajna

Campania de strângere de semnături, demarată recent de PNL Ialomița, pentru  construcția unui pasaj la Drajna, continuă, însă întâmpină greutăți. Deși reprezentanții PNL anunțaseră că vor instala două corturi în municipiul Slobozia, unde cetățenii să poată semna petiția, totul se desfășoară altfel, din motive independente de ei, dar dependente de administrația locală.

bariera-drajna-tren

„Campania de strângere de semnături este o acțiune în primul rând civică și în al doilea rând politică. O aducem în atenția publică pentru că de mai mult de trei săptămâni Primăria Slobozia refuză să ne dea un aviz pentru a amplasa două amărâte de corturi care să ne ușureze munca de strângere de semnături. Domnule Mocioniu, este chiar atât de periculoasă acțiunea asta pentru PSD? Tot invocați motive că sunteți plecat, că sunteți în delegație, că v-ați luat concediu, că vă fată vaca, că vă fată scroafa și tot așa… Dați, domnule, autorizația! Dacă tot credeți că se întâmplă ceva, că luăm numai noi capital politic, veniți lângă noi, cot la cot, galben cu roșu. Strângem semnături pentru a face acest pasaj, care este atât de necesar”, afirma președintele PNL Ialomița, Gheorghe Tinel.

Acesta a precizat că dacă autorizația nu va fi emisă, va face plângere penală pentru abuz în serviciu și tergiversarea fără motiv a unei solicitări legale.

Până în prezent, PNL a strâns, numai în Slobozia, peste 2.500 de semnături.

„Sperăm ca până la sfârșitul lunii să strângem numărul necesar de semnături pentru a convinge orice autoritate să ia în seamă această investiție. Aceste semnături le vom depune la Ministerul Transporturilor. În acest demers ne sprijină și PNL Călărași. Însă Ministerul Transporturilor este autist…”, a concluzionat deputatul Gheorghe Tinel.