Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Peștișorii de aur ai Poliției Rutiere din Ialomița

Publicat de Obiectiv Ialomita
1 septembrie 2012, 10:10 PM

[box color=white]Șapte polițiști de la rutieră au fost arestați pentru luare de mită și abuz în serviciu[/box]

Șapte agenţi de poliţie din cadrul IPJ Ialomiţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, după ce au fost prinși că desfășurau activități ilegale în timpul serviciului, una dintre ele fiind luarea de mită.
Calvarul polițiștilor a început joi, 23 august. Dimineață. Prea devreme ar spune unii, însă cam târziu după părerea altora. Aceștia dormeau liniștiți, visând, probabil, că data viitoare vor reuși să altoiască la buzunar mai multă plevușcă ce ar fi avut ghinionul să cadă în năvodul lor întins pe șoselele din Ialomița. Visul, însă, le-a fost spulberat imediat de niște bătăi în ușă, realitatea izbindu-i crunt peste ochi. Nu era o greșeală. Pe ei îi căutau. Camuflații au adunat cinci dintre polițiști, i-au strâns grămadă, și i-au plimbat un pic cu mașina până vizavi de restaurantul unde de multe ori își făceau veacul… Rechinii de la Parchet au simțit sânge prin preajmă și i-au încolțit din toate părțile. Peștișorii de aur ai poliției rutiere nu mai aveau loc de întors. Toate prăduielile lor fuseseră descoperite, pentru că garda anticoastă a ținut tot timpul farurile pe fază mare. Ca niște bărbați infideli prinși asupra faptului, polițiștii au început să se dea de ceasul morții și să explice că tot ce se presupune a fi, nu e în fapt chiar așa. Neînduplecați, regii uscatului i-au trimis pe cei cinci să mediteze la rece vreo 29 de zile asupra a ceea ce au făcut. A doua zi, un alt peștișor de aur le-a călcat pe urme, apoi altul.
Andrei Marian Adrian, Chițoiu Marian, Dinu Cristinel, Dinu Dorel Dănuț, Micu Gabriel, Ioniță Gheorghe și Minoiu Costel Cristian  sunt cei șapte polițiști care îndeplineau orice dorință șoferilor indisciplinați, fiind răsplătiți, evident, pe măsură.
În limbaj de lemn, aceștia au comis infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Mai precis, în cursul lunii aprilie 2012, în timpul serviciului de patrulare, au primit diferite sume de bani de la mai mulţi conducători auto ce au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice pentru a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite. De asemenea, nu au aplicat sancţiuni contravenţionale altor conducători auto care au încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, creându-le astfel avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale.
Cercetările în prezenta cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi  Biroului Anticorupţie Ialomiţa precum şi cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.

ANDREI MARIAN ADRIAN biroul anticoruptie ialomita CHIŢOIU MARIAN DINU CRISTINEL dinu-dorel-danut ialomita obiectiv politia - IPJ Ialomita politia rutiera slobozia ziare-ialomita

Știri recente:

Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Traficant internațional de droguri de risc, prins de polițiști, în flagrant delict, la Urziceni
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net