Peste 80 de kilograme de scrumbie, crap și somn, confiscate de polițiștii ialomițeni
Peste 80 de kilograme de scrumbie, crap și somn au fost confiscate de polițiștii ialomițeni, după ce au depistat în trafic un bărbat de 65 de ani, care transporta pe raza comunei Făcăeni pește fără documente de proveniență.
La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în timp ce acționau pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor pe linie de piscicultură, au oprit în trafic, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din municipiul Slobozia.
În urma verificării autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că în interiorul acestuia cât și în portbagaj se află 86 de kilograme de peşte, din speciile scrumbie, somn şi crap, deținute fără documente legale de provenienţă.
Întreaga cantitate de pește a fost confiscată.
De asemenea, atât conducătorul auto, cât și doi bărbați de 36 și 41 de ani, pasageri ai autoturismului, au fost sancţionați contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit, ori produselor din pește”.
Poliţiştii ialomițeni acţionează periodic, pe raza de competență, în vederea apărării patrimoniului piscicol, precum şi asigurării unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită cât şi protejarea mediului înconjurător.