Peste 5 tone de deşeuri feroase ridicate în vederea confiscării
În dimineaţa zilei de marți, 2 octombrie, în jurul orei 08.10, efective din structurile de ordine publică şi rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomiţa, în baza unor informaţii, au oprit pentru control pe DN 2A – varianta municipiului Slobozia, o autoutilitară înmatriculată în judeţul Ialomiţa ce se deplasa pe direcţia Constanţa către Bucureşti şi care transporta deşeuri feroase.
Procedându-se la efectuarea de verificări cu privire la provenienţa celor 10.040 kg deşeuri din fier aparţinând unui agent economic cu sediul social în municipiul Slobozia transportate în autoutilitară, administratorul societăţii în cauză a putut prezenta documente justificative doar pentru cantitatea de 4.800 de kg. Astfel, faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cantitatea de deşeuri feroase fără documente de provenienţă a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, şoferul, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Slobozia, a fost testat cu aparatul Drager, etilotestul indicând o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă Slobozia unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.