Peste 3.200 de străini se află în evidențele Biroului pentru Imigrări Ialomița. Crește numărul cererilor pentru drept de ședere și avize de muncă.
Numărul străinilor aflați în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița a crescut în primele opt luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În același timp, autoritățile au înregistrat o creștere importantă a cererilor pentru prelungirea dreptului de ședere și pentru eliberarea avizelor de angajare sau detașare.
La data de 31 august 2026, în evidențele Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3.267 de persoane, față de 2.952 în perioada similară a anului trecut.
Dintre acestea, 2.638 de persoane beneficiază de drept de ședere temporară, reprezentând aproximativ 81% din total. În 2025, numărul celor cu drept de ședere temporară era de 2.370.
Potrivit polițiștilor de imigrări din Ialomița, cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European înregistrați sunt în număr de 333 față de 310 în anul anterior, cele mai multe persoane provenind din Italia, respectiv 136 de persoane.
Totodată, 166 de persoane dețin drept de ședere permanentă pe termen lung, față de 160 în 2025.
Ponderea principală a străinilor care au solicitat și obținut un drept de ședere temporar sau permanent pe teritoriul țării noastre este reprezentată de cetățenii din Nepal, Sri Lanka, Maroc, China, Turcia, Siria, Republica Moldova, Bangladesh, Filipine și Egipt.
Referitor la prelungirea dreptului de ședere temporară în România, în perioada analizată au fost primite 523 de cereri, față de 345 de cereri înregistrate în perioada similară a anului anterior.
În acest sens, au fost emise 486 de permise care atestă dreptul de ședere al străinilor, prin comparație cu anul trecut când au fost eliberate 390 de permise de ședere temporară. Toate cererile depuse la sediul structurii pentru prelungirea dreptului de ședere temporară au fost soluționate în termenul prevăzut de art. 51 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
În perioada 01.01-31.08.2026 nu au fost înregistrate situații care să necesite anularea sau revocarea vizelor de intrare în România ori a permiselor de mic trafic de frontieră și nici cazuri de revocare a dreptului de ședere temporară.
În ceea ce privește admisia străinilor pe teritoriul României în baza avizelor de angajare sau detașare, în perioada 01.01-31.08.2026 au fost înregistrate 703 cereri pentru eliberarea unor astfel de avize. Dintre acestea, 619 cereri au fost aprobate, 48 au fost respinse, iar 36 se aflau în curs de soluționare la finalul perioadei.
De asemenea, în perioada analizată, au fost înregistrați 5 cetățeni străini în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 2 din OUG nr. 32 din 23 aprilie 2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
În perioada analizată au fost organizate și efectuate 27 de acțiuni în acest domeniu, față de 25 înregistrate în aceeași perioadă a anului anterior, majoritatea în cooperare cu structuri care au competențe pe linia combaterii migrației ilegale, traficului de migranți și muncii ilegale a străinilor.
În urma activităților de depistare a străinilor care încalcă regimul juridic aplicabil, au fost identificați 11 străini în diferite situații ilegale, dintre care 5 au beneficiat de amnistie, comparativ cu 19 persoane depistate în 2025. Au fost emise 4 decizii de returnare, față de 17 în anul anterior.
Totodată, în perioada de referință au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale.
Acțiunile polițiștilor de imigrări vor continua și în perioada următoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE – Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița