Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Persoană căzută în fântână, salvată de pompierii de la Detașamentul Urziceni | https://wp.me/p49Kdo-cuJ

Persoană căzută în fântână, salvată de pompierii de la Detașamentul Urziceni

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din comuna Glodeanu Siliștea – județul Buzău a căzut ieri, în jurul orei 20.30, într-o fântână adâncă de 7 metri de pe raza comunei.

Pentru salvarea victimei au fost alertați pompierii de la Detașamentul Urziceni, care au intervenit cu mijloacele din dotare pentru extragerea bărbatului din spațiul ostil.

Din fericire, nivelul apei din fântână era scăzut, astfel că omul a supraviețuit, fiind scos conștient la suprafață.

După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Buzău, și transportat către cea mai apropiată unitate spitalicească.

ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA