Percheziții la Slobozia. Evaziune fiscală de peste 640.000 de lei

Poliţiştii ialomiţeni au reţinut administratorul unei societăţi comerciale, bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 640.000, prin evaziune fiscală.

Astăzi, 19 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au efectuat şase percheziţii pe raza municipiului Slobozia, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele a două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor unităţi de calcul, înscrisuri şi documente de evidenţă contabilă.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, poliţiştii au indisponibilizat produse fitosanitare în valoare de aproximativ 20.000 de lei şi un autoturism.

În urma activităţilor desfăşurate, o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală a fost reţinută de poliţişti pe bază de ordonaţă pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2012 – 2013, persoana bănuită, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli fictive şi a constituit şi nu a virat în termenul legal impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este estimat la peste 640.000 de lei.

UPDATE -> Slobozia: Liviu Balica, arestat preventiv pentru evaziune fiscală