Percheziții în Ialomița. Vizați mai mulți polițiști

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor luare şi dare de mită, trafic de influenţă, divulgarea informaţiilor nepublice, fals intelectual, abuz în serviciu.

În cauză se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi, constând în aceea că:

În perioada aprilie – noiembrie 2015, agenţi de poliţie din judeţul Ialomiţa, cu implicarea unor persoane fără calitate specială, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au comis fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus precizate.

În cursul zilei de 17 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţului Ialomiţa, la sediile a două instituţii  publice precum şi la locuinţele unor persoane fizice.

În cauză au fost emise  mandate de aducere pentru 12 persoane, acestea urmând a fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în vederea audierii.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciului Judeţean Anticorupţie Ialomiţa şi  Serviciului Român de Informaţii.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Citește și: Ialomița: Polițiști reținuți pentru luare de mită, șantaj, abuz în serviciu… Vezi despre cine este vorba