Pe 18 mai, muzeele își așteaptă vizitatorii

Sâmbătă, 18 mai, reprezentanții Muzeului Județean și ai Muzeului Agriculturii din Slobozia propun o tematică diversă, pentru toate categoriile de public, în contextul în care asistăm la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor.

Muzeul Judeţean Ialomiţa propune o tematică largă pentru publicul care alege să viziteze instituţia de cultură.
Accesul publicului în expoziţiile permanente este gratuit, sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 19.00, vizitatorii beneficiind de ghidaje din partea muzeografilor.

Vor avea loc proiecţii de filme şi scurte comunicări ştiinţifice referioare la istoria, tradiţia şi cultura judeţului Ialomiţa, susţinute de specialiştii muzeului, piese de teatru susținute de copiii de la Palatul Copiilor, dar și de la liceele din Slobozia, printre care și piesa „Eroul de la televizor”, momente muzicale susținute de elevii de la liceul de Arte, care vor cânta la diverse instrumente muzicale și multe altele.

Şi la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia accesul este gratuit între orele 16.00 și 24.00. Vizitatorii pot vedea multitudinea de exponate din Muzeu, în cadrul expozițiilor: Albinăritul – tradiții românești, Fierul de călcat pe aburii vremii, Bucătăria de odinioară, Plugăritul – istorie și civilizație, Mărturii de credință, Tractorul în agricultura românească, dar și standul muzeului, unde vor putea vedea și achiziționa obiecte de artizanat.

Consiliul Internaţional al Muzeelor a stabilit în anul 1977 ca Ziua Internaţională a Muzeelor să se sărbătorească pe 18 mai. Scopul urmărit constă în sensibilizarea publicului cu privire la rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii. În timp, această manifestare a luat amploare, în 2008 fiind organizată de peste 20.000 de muzee din 90 de ţări.
Din anul 2005, în Europa a fost adoptat şi programul Noaptea Muzeelor. Prin urmare, anul acesta asistăm la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013.