Paul Toma (Eldaga și Pio Logistic), trimis în judecată de procurorii anticorupție

Prejudiciul depăşeşte 1,5 milioane euro

Toma Paul Cristian, reprezentant al SC „Eldaga” SRL şi SC „Pio Logistic” SRL, a fost arestat preventiv în lipsă încă din luna martie a acestui an, având în vedere că se sustrage urmăririi penale de foarte mult timp.

Acesta este acuzat de procurorii DNA de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În cursul lunii iunie 2007, inculpatul Bodeanu Gheorghe, în calitate de director al Romanian International Bank (R.I.B.) S.A. – Sucursala Slobozia, cu prilejul încheierii actelor adiţionale la contractele de credit încheiate de banca respectivă cu firmele reprezentate de inculpatul Toma Paul Cristian, i-a indus în eroare pe membrii Comitetului de Conducere al R.I.B. Slobozia şi Centrala R.I.B. S.A., faptă ce a condus la prejudicierea acestei bănci cu suma de 5.075.000 lei, echivalentul a 1.584.703,51 euro.

Acest lucru a fost posibil prin supraevaluarea unor terenuri ce au constituit garanţii ipotecare la creditele respective, inculpatul Toma Paul Cristian fiind cel care a pus la dispoziţia reprezentanţilor băncii şi experţilor evaluatori Bucoveanu Ştefan şi Zainea Mihai documentaţia pentru acele imobile.

R.I.B S.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.075.000 lei (1.584.703,51 euro). În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile aparţinând inculpatului Toma Paul Cristian.

Prezentul dosar penal s-a constituitprin disjungerea dispusă în cauza penală referitoare la inculpaţii Bodeanu Gheorghe, Bucoveanu Ştefan şi Zainea Mihai care au fost trimişi în judecată la data de 17 mai 2010. În acest dosar, la data de 5 mai 2011, Tribunalul Ialomiţa a hotărât condamnarea inculpatului Bodeanu Gheorghe la 10 ani închisoare şi a inculpaţilor Bucoveanu Ştefan şi Zainea Mihai la câte 5 ani închisoare, hotărârea nefiind definitivă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ialomiţa.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.