Patru persoane urmărite internaţional, din Perieţi, Slobozia şi Feteşti, găsite de polițiștii ialomițeni

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Birourile de Investigaţii Criminale Slobozia şi Feteşti, în colaborare cu Secţiile Rurale de Poliţie Slobozia şi Griviţa şi Serviciul de Intervenţie Rapidă au depistat patru persoane urmărite internaţional.

Astfel, la o zi după ce autorităţile judiciare italiene au solicitat darea în urmărire internaţională a cinci ialomiţeni pentru „exploatare a activităţii de prostituţie”, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat patru dintre acestea.

Poliţiştii ialomiţeni au depistat în dimineaţa zilei de 22 septembrie patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 36 ani, domiciliaţi în Perieţi, Slobozia şi Feteşti, pe numele cărora au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen.

De asemenea, în urma colaborării dintre poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Ialomiţa şi I.P.J. Hunedoara a fost depistat, pe raza localităţii Petrila, şi a cincea persoană, un tânăr de 25 de ani, din judeţul Ialomiţa.

Împotriva persoanelor depistate autorităţile italiene au emis mandate europene de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de exploatare a activităţii de prostituţie.

Urmăriţii internaţional au fost preluaţi sub escortă şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea extrădării acestora.