Patru persoane au fost reținute după un conflict în Valea Ciorii
Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Platonești, sub coordonarea procurorului de caz, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
La data de 11 august, în jurul orei 22:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la un conflict spontan izbucnit pe raza comunei Valea Ciorii, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu.
Din verificările efectuate a reieșit că patru persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc, iar în timpul altercației ar fi fost distrus un dispozitiv electronic de supraveghere.
În urma administrării probatoriului, la data de 13 august, față de cele patru persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
IPJ Ialomița



