† VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,

har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !

 Dreptmăritori creștini,

Ne-a învrednicit Preabunul Dumnezeu și ne-a dat multă putere să parcurgem, prin mari încercări și necazuri, drumurile acestui an și să ajungem la prăznuirea minunii Nașterii Celui așteptat de milenii de întreaga creație, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul și Viața” și „Lumină a lumii”, pe Care urmându-L, nu vom umbla întru întuneric.

Anul acesta, cu prilejul sărbătorii Nașterii după trup a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mi-am propus să reflectăm împreună asupra vieții și misiunii pilduitoare a Dreptului Iosif din Nazaretul Galileii, teslarul care a devenit părintele legal al Pruncului Iisus.

Potrivit Sfintei Scripturi, numele de Iosif este un nume teoforic sau purtător de Dumnezeu, care înseamnă „Dumnezeu să adauge” și a fost purtat de mai multe persoane care au jucat un rol important în istoria mântuirii. Este de ajuns să ne gândim la istoria lui „Iosif și a fraților săi” din cartea Facerii, capitolele de la 37 la 50, cel dintâi fiind cel care a îndeplinit misiunea de a salva de la foamete poporul și neamul său, când a ajuns prim-ministru al faraonului Egiptului. Sfânta Scriptură a Noului Testament pomenește de un alt Iosif din Arimateea, cel care a pus la dispoziție ucenicilor lui Iisus propriul mormânt, pentru a fi depus Trupul coborât de pe Cruce al Domnului răstignit.

În afara scrierilor Noului Testament, cunoaștem un mare istoric evreu contemporan cu viața și activitatea Mântuitorului, pe numele său Iosif Flavius, care ne-a transmis informații prețioase despre contextul istoric al nașterii lui Iisus.

Despre Dreptul Iosif, teslarul din Nazaretul Galileii, părintele legal al Pruncului Iisus Hristos, Sfintele Evanghelii nu vorbesc decât foarte puțin, el fiind pomenit alături de Fecioara Maria, logodnica sa, în contextul istorisirilor despre Nașterea Domnului, potrivit Sfinților Evangheliști Matei și Luca (1-2). În câteva locuri din Sfintele Evanghelii mai este menționat în unele pasaje, care conțin întrebarea sau opinia oamenilor legată de Iisus, „fiul lui Iosif” (Luca 3, 23; 4, 22; Ioan 1, 45; 6, 42). Despre el nu cunoaștem mai nimic, ba chiar, Evangheliile trec sub tăcere date legate de restul vieții sale.

Această tăcere învăluită în taină ascunde personalitatea unui om discret, simplu, un om al tăcerii, fericit și binecuvântat de Dumnezeu, pentru că-și ducea viața cugetând la Legea Domnului, pentru care relația vie cu Dumnezeu era bucuria și fericirea lui de a fi.

În literatura apocrifă el este prezentat și în multe alte situații legate de existența Mântuitorului Hristos înainte și din momentul nașterii Sale, precum și din perioada anilor trăiți alături de familia după trup la Nazaret. Însă scrierile apocrife despre Viața tâmplarului Iosif nu conțin cuvântul revelat al lui Dumnezeu, iar Biserica, prin excluderea lor din canonul biblic, a arătat că în ele nu există nimic care să fie esențial față de revelația lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prin prezentarea unei vieți romanțate a Dreptului Iosif, scrierile apocrife răspund curiozității minții omenești de a cunoaște „mai mult” despre persoana respectivă, nefiind altceva decât proiecții omenești asupra persoanei sale, izvorâte din nevoia omului de afecțiune pioasă. De aceea avem nevoie să-l cunoaștem pe Dreptul Iosif așa cum ni-l înfățișează Sfintele Evanghelii, potrivit credinței și discreției sale tăcute.

Iubiți credincioși,

În istoria mântuirii, mulți slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobândit starea de sfințenie încă din timpul vieții, au fost persoane tăcute și discrete, chiar anonime, care de cele mai multe ori s-au ascuns de ochii lumii. Însă, în realitate, ei sunt prietenii cei mai intimi și apropiați ai lui Dumnezeu, care și-au pus toată nădejdea și încrederea lor în Cuvântul Lui, și care au trăit în dialog permanent cu Dumnezeu, aducând necontenite roade.

O astfel de persoană a fost Dreptul Iosif din Nazaret, care a rămas pentru noi părintele sau tatăl după trup al lui Mesia Iisus. Dreptul Iosif, alături de Fecioara Maria, sunt pentru noi modele de ascultare smerită și de viață discretă pusă în totalitate în slujba lui Dumnezeu. Iisus Domnul, în timpul activității pământești, a recunoscut-o și declarat-o „fericită” pe Maria, mama Sa, nu atât pentru că L-a purtat în pântece și L-a născut, ci, mai ales, pentru că a ascultat, a crezut și s-a supus Cuvântului lui Dumnezeu (Luca 11, 27-28); și atunci fericirea adevărată a Mariei, recunoscută și declarată public de Iisus Domnul este și fericirea Dreptului Iosif, care s-a arătat tot la fel de ascultător și împreună lucrător cu Dumnezeu în momentul Întrupării Sale ca prunc de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara.

Sfântul Evanghelist Matei ne spune mai întâi că Maria era logodită cu Iosif. După dreptul iudaic în vigoare atunci, logodna întemeia deja o legătură juridică între cei doi parteneri, așa încât Maria putea fi numită soția lui Iosif, chiar dacă nu se petrecuse încă „primirea ei în casa viitorului soț” și locuirea împreună, moment care marca începutul comuniunii matrimoniale. Ca logodnică, femeia locuia în continuare în casa părintească, sub autoritatea tatălui și, abia după un an urma primirea în casa soțului și încheierea căsătoriei, prin oficierea nunții. În această perioadă a logodirii celor doi, fără ca ei să fi fost împreună, Iosif constată că Maria „zămislise de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18), necunoscând  originea copilului. Motiv pentru care, potrivit Legii, putea rupe logodna și să o părăsească pe Maria. Acest lucru îl putea face fie printr-un act juridic public, fie într-o formă privată. Putea să o ducă pe Maria în fața judecății sau să-i elibereze o scrisoare privată de despărțire. Iosif alege cea de a doua cale, ca să nu o expună pe Maria oprobriului public, ca să nu „o dea pe față” (Matei 1, 19). Astfel Iosif arată că era un om drept, un adevărat țadic, un ales al poporului său. Prin faptul că nu vrea să o expună pe Maria oprobriului public arată că interpretează și aplică legea în mod drept și cu iubire. El trăiește legea ca evanghelie a dreptății și iubirii față de oameni și nu ca forma unei legalități exterioare, pe care Iisus o denunțase de foarte multe ori în timpul activității Sale publice. Astfel Iosif este pregătit lăuntric pentru vestea cea nouă, neașteptată și omenește incredibilă, care-i va veni de la Dumnezeu.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Potrivit Evangheliei după Matei, dreptul Iosif este un om veghetor, care în timpul nopții obișnuia să vorbească cu Dumnezeu, în rugăciune. El este amintit de trei ori ca fiind cercetat de Dumnezeu în vis și când îi este încredințată o misiune specială în ceea ce-i privește pe Pruncul Iisus și pe Mama Sa. În momentele sale de îndoială legate de originea Pruncului zămislit de Maria, Dumnezeu intervine. În primul vis, lui Iosif i se arată îngerul Domnului, vestitorul lui Dumnezeu și-i cere un extraordinar act de curaj al credinței. Evanghelistul Matei ne spusese mai înainte că Iosif „cugeta în sine” cum să reacționeze corect la faptul că Maria era însărcinată. Din frământarea sa lăuntrică îl scoate acest mesaj nemaiauzit din vis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria ca soție; căci copilul care s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Cu acest îndemn al îngerului, Dreptul Iosif este implicat în mod direct și devine martorul Întrupării lui Dumnezeu în istorie.

Vestea despre zămislirea copilului prin puterea Duhului Sfânt este urmată de încredințarea unei misiuni speciale pentru Dreptul Iosif: Maria „va naște un fiu și-i vei pune numele Iisus, căci El va izbăvi pe poporul său de păcatele lui” (Matei 1, 21). Împreună cu îndemnul de a lua la sine pe Maria ca soție, dreptul Iosif primește misiunea de a da numele copilului și astfel de a-și asuma paternitatea Lui, iar din punct de vedere legal și juridic de a-l accepta drept fiul său. Numele pruncului este cel indicat de înger: Iisus. Numele Iisus, în evreiește Yeșua, înseamnă „Dumnezeu este mântuire”. Îngerul, trimisul lui Dumnezeu care îi vorbește lui Iosif în vis, îl lămurește în ce constă această mântuire: „El va izbăvi pe poporul său de păcatele lui”. Pruncul Iisus este pus în relație nemijlocită cu Dumnezeu, iar în calitatea Lui de Fiu al lui Dumnezeu întrupat are puterea sfântă și misiunea de a ierta păcatele ca Dumnezeu și Om. Sfintele Evanghelii sunt mărturia puterii și misiunii lui Iisus de a ierta păcatele oamenilor. Aceasta a fost prioritatea mesajului și activității Sale publice în timpul existenței Sale istorice.

După ce Iosif s-a trezit din somn, a făcut ceea ce îi poruncise îngerul Domnului în vis. A luat-o la sine pe Maria, soția sa, dar nu a „cunoscut-o” până când l-a născut pe Fiul ei. Astfel se subliniază încă o dată că Fiul nu este zămislit de Iosif, ci este de la Duhul Sfânt. În încheiere, evanghelistul adaugă: „I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 25).

Încă o dată Iosif ne este prezentat ca un „om drept”, cu o atenție lăuntrică și o stare de trezvie, care i-au permis să înțeleagă mesajul îngerului Domnului și să asculte de Domnul. Hotărârea sa de a deveni tatăl după trup al Pruncului Iisus împlinește profeția lui Isaia: „Iată, Fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel, ceea ce se tâlcuiește: Dumnezeu – cu – noi” (Matei 1, 23; Isaia 7, 14).

Iosif devine martorul împlinirii acestui mare semn al întrupării lui Dumnezeu dintr-o fecioară, un semn profețit și acum împlinit în favoarea întregii omeniri, a istoriei omului în întregime. Prin nașterea lui Iisus din Fecioara Maria, Dumnezeu ne-a dat acum acest semn: Emanuel a venit, Dumnezeu este prezent în mijlocul oamenilor, până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20) și îi va asista în mod special pe cei care se vor pune de acord între ei pe pământ și vor cere în numele Lui să fie ajutați (Matei 18, 19).

          Dreptmăritori creștini,

Dreptul Iosif este ocrotitorul prin excelență al Pruncului Iisus și al Mamei Sale. El a devenit părtaș celei mai mari taine, care rămăsese ascunsă lumii încă de la începutul lumii, și anume, taina întrupării lui Dumnezeu dintr-o Fecioară. Sfântul Ignatie Teoforul ne învață că „Diavolul, stăpânitorul veacului acestuia n-a cunoscut fecioria Mariei, nașterea lui Hristos din ea și moartea Domnului. Trei taine răsunătoare, care s-au săvârșit în tăcerea lui Dumnezeu” (Către Efeseni, 19, 1). Această taină a nașterii din fecioară a fost descoperită de Dumnezeu Dreptului Iosif, omul tăcerii și al discreției.

Viața Dreptului Iosif rămâne un model pentru toți creștinii: arhierei, preoți, monahi, credincioși mireni. Deși nu a fost „tatăl biologic al lui Iisus”, el ne arată cum poate fi asumată o paternitate desăvârșită.

A fi părinte înseamnă în primul rând a te dedica cu sfințenie slujirii și creșterii unei făpturi umane create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dreptul Iosif ne arată modul în care să ne implicăm în mod responsabil în creșterea și educarea copiilor, chiar dacă din diferite motive se poate întâmpla să nu ne bucurăm de darul zămislirii de prunci.

Într-o lume încercată și zbuciumată cum este cea în care ne este dat să trăim, și în care, din diferite motive, părinții își abandonează proprii fii sau nu-și asumă responsabilitatea creșterii și educării lor, Dreptul Iosif ne oferă exemplul unei paternități spirituale asumate. El a purtat de grijă atât Pruncului Iisus, cât și Mamei Sale, Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, însoțindu-i permanent prin peregrinările vieții acesteia, în condițiile persecuției lui Irod cel Mare, sau a exilului în Egipt.

Cu toate lipsurile îndurate în aceste situații precare, răsplata și bucuria Dreptului Iosif au fost acelea de a fi împreună cu Iisus, Mântuitorul lumii. A avut disponibilitatea interioară de a locui în diferite sate sau cetăți, în funcție de situația impusă: la Betleem, în Egipt, la Nazaret. Însă totdeauna cu bucurie și lumină în suflet că slujește lui Emanuel, adică lui Dumnezeu întrupat, Care ne-a făgăduit a fi cu noi, prezent, până la sfârșitul veacurilor.

Devotamentul său în slujirea Pruncului Iisus, disponibilitatea sa interioară ne este lămurită de cuvântul Sfântului Pavel, care ne îndeamnă „să slujim Domnului Hristos” (Coloseni 3, 24) în fiecare clipă a vieții noastre. Acest îndemn ne invită să slujim cu credință și înțelepciune, nu cu delăsare sau indiferență.

Iubiți frați și surori în Domnul Hristos Iisus,

De doi ani trăim momente de mare cumpănă în viața noastră. Criza provocată de acest virus ucigaș a venit ca o furtună neașteptată, reușind să schimbe viața noastră familială, socială și relațiile de muncă, provocând alienarea omului și multiple dificultăți sociale și economice.

Sunt momente grele, dar acum să punem la inimă și să trăim îndemnul Mântuitorului, „nu vă temeți!” (Ioan 16, 33). Fiindcă prin frică stăpânitorul lumii acesteia, diavolul și slujitorii lui vor să-i îndepărteze pe creștini de „Lumina lumii”. Căci Mântuitorul a spus: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric și va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12) și ne-a avertizat: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 32).

În aceste mari încercări, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos vine ca o sărbătoare a luminii și a bucuriei, o laudă adusă lui Dumnezeu pentru darul făcut creației, în persoana Fiului Său, Unul-Născut.

Să trăim această bucurie cu multă credință, pentru a primi pacea lui Dumnezeu, promisă de îngeri oamenilor!

Crăciunul este o chemare la credință, iubire și speranță. Răspunzând acestei chemări, vom fi făclii luminoase, luminând peștera întunecată, plină de frustrări și păcate a sufletelor multor (și din nefericire atât de mulți) frați ai noștri.

Cu părintească dragoste, rog pe Preabunul Dumnezeu să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2022 și Bobotezei cu pace, sănătate, alese bucurii și tot ceea ce este de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor