Parohiile Protopopiatului Slobozia alături de pelerini
Publicat de Razvan M.
Miercuri, 15 aprilie 2026, parohiile din cuprinsul Protopopiatului Slobozia în colaborare cu Biroul de Asistență Socială, sub coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, prin implicarea elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia, au fost alături de pelerinii care au participat la procesiunea organizată cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
Astfel, după ce s-au închinat la Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” de la Mănăstirea Sihla, voluntarii și preoții au oferit pelerinilor produse de panificație și apă. Toți au mulțumit pentru darurile primite, pentru binecuvântare și pentru bucuria comuniunii.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia



