Părinții, la școală! Program de educaţie parentală, la liceul Al. I. Cuza din Slobozia
„Școala părinților” sau „Școala altfel” este un program pilot de educație non-formală ce va fi implementat în perioada 1 – 5 aprilie, la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Slobozia, pe parcursul căruia, zilnic, 30 de părinți, vor lua parte la discuții interactive cu profesorii, timp de trei ore.
Trăim vremuri în care anormalitatea este din ce în ce mai mult considerată normalitate. Trăim vremuri în care agresivitatea, tupeul, limbajul obscen sunt considerate arme cu care reușești să te impui în viață. Trăim vremuri care ne îngrijorează, în care consumul de alcool și tutun pare ceva obișnuit de la vârste din ce în ce mai mici. Trăim vremuri în care relațiile interumane se deteriorează, iar cele dintre părinți și copii devin din ce în ce mai superficiale. Părinții nu-și mai înţeleg copiii, nu ştiu cum să privească nevoile lor și se simt neputincioşi și uneori șocați când aceştia sunt neascultători, uneori violenți sau când adoptă o tăcere absolută.
Cufundați în propriile lor greutăți și probleme, părinții ignoră deseori mesajele din limbajul comportamental al copilului. Sunt cazuri, însă, în care copilul reușește să disimuleze foarte bine o situație, să o mascheze printr-un comportament aparent normal, astfel că atunci când se produce un eveniment negativ, există un risc crescut ca relaționarea să se blocheze iremediabil. Pentru a preveni astfel de situații sau, dacă ele sunt existente deja, cum să le gestioneze mai bine, părinții vor fi sprijiniți în acest sens de către profesori.
„Școala părinților” sau „Școala altfel” este un program pilot de educație non-formală ce va fi implementat în perioada 1 – 5 aprilie, la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza din Slobozia, pe parcursul căruia, zilnic, 30 de părinți, vor lua parte la discuții interactive cu profesorii, timp de trei ore.
Programul este fragmentat pe cinci sesiuni de formare, pe parcursul cărora se va discuta despre comunicarea părinte-adolescent, managementul conflictelor – comportamente la școală și acasă, cum să le gestioneze, cum să reacționeze, cui să se adreseze.
De asemenea, se va discuta despre dezvoltarea personală și autocunoașterea, limitele educabilității, eșecul școlar, se va face o evaluare a posibilităților educaționale ale copilului, o comparație între cerințele părinților și posibilitățile efective ale copilului, dar și despre violența în școală și de acasă și implicarea comportamentului părinților în dezvoltarea ulterioară a copilului.
Părinţii trebuie să reflecteze, astfel, la sensul dificultăţilor pe care le au cu copiii lor, să înţeleagă mesajul din limbajul comportamental al copilului, să răspundă la chemările lor în ajutor şi, mai ales, să-şi înţeleagă propriul limbaj, să conştientizeze propriile blocaje, care împiedică o bună comunicare şi relaţionare cu copilul.
A lua parte la astfel de cursuri de educaţie parentală nu este o dovadă a faptului că părinții sunt nepricepuți în a a-și educa propiii copii. Dimpotrivă, e o dovadă că sunt preocupați să fie și mai buni. Tocmai de aceea, cursurile nu se adresează doar acelor părinţi care întâmpină probleme severe cu copiii lor, ci tuturor acelora care vor să afle cum pot preveni potenţialele dificultăţi şi cum pot contribui la menţinerea unei atmosfere pozitive în familie.
Dacă programul va avea succes, anul viitor va fi implementat și în alte unități de învățământ din județ.