O nouă expoziţie la Muzeul Agriculturii – Telefonul de-a lungul timpului

Marţi, 31 mai 2016, la Muzeul Agriculturii din Slobozia a fost deschisă expoziţia „Telefonul de-a lungul timpului”, realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău, în prezenţa unui numeros public, format din reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, instituţii publice şi de cultură, cadre didactice şi elevi de la liceele din municipiul Slobozia.

expo Telefonul.jpg

Despre cum a apărut şi evoluat cel mai popular şi cel mai folosit mijloc de comunicare, „facem un scurt istoric al evoluţiei telefoniei, de la primul telefon, inventat de Graham Bell, în 1876, până la telefonia fără fir, telefoanele mobile de astăzi, care sunt, aşa cum bine ştiţi, adevărate calculatoare” (prof. Gheorghe Petre – manager Muzeul Agriculturii).

Interesul şi curiozitatea celor prezenţi au fost mari, pentru că telefonul este un obiect aproape indispensabil în viaţa noastră de zi cu zi, indiferent că suntem adulţi, tineri sau copii, iar „expoziţia de faţă este una inedită, care şi mie îmi trezeşte curiozitatea şi nostalgia, în acelaşi timp. Este bine să facem o punte peste ani în tehnologia comunicaţiilor şi telecomunicaţiilor, mai ales că avem înaintaşi de vază. Un român, Adrian Petrescu, este coautor al primului sistem de transmisiune serială, protocolul care se foloseşte şi acum în transmisiuni pentru televiziunea mobilă. Un alt român, profesorul Teodor Dănilă, este coautor al primului sistem de televiziune color” (Ioan Martin – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Ialomiţa).

Realizarea acestei expoziţii a fost rodul unei colaborări fructuoase cu Muzeul Judeţean Buzău, începută cu câţiva ani în urmă, colaborarea de acum fiind facilitată de invenţia lui Graham Bell, de la 1876, respectiv telefonul, fără de care nu am fi putut comunica atât de repede şi de uşor, ca în prezent” (Adrian Stroe – şef Secţie Patrimoniu, Muzeul Agriculturii).

Pentru directorul Muzeului Judeţean Buzău, Laurenţiu Grigoraş, „a fost o ocazie deosebită de a colabora cu Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia. Este o competiţie frumoasă între noi. Aveţi multe activităţi şi încercăm să ţinem ritmul. Dorim să itinerăm cât mai mult această expoziţie de telefoane, pentru a ‹fura› din ideile altora – cum le aşază, cum le pun în valoare. Istoria înseamnă autentic, înseamnă stil. Telefoanele înseamnă comunicare. Se comunica cu stil şi frumos. Sigur, nu au toate facilităţile smartphone-urilor de astăzi, dar reprezintă o parte din viaţa noastră”.