O bătrână din Valea Ciorii, violată de un minor
Poliţiştii au reţinut luni, 29 iulie a.c., pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, un minor în vârstă de 17 ani pentru comiterea infracţiunii de viol.
Duminică, 28 iulie a.c., poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Valea Ciorii, a fost victima infracţiunii de viol.
A fost constituită de îndată o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea de cercetări în cauză, suspectul fiind identificat la scurt timp de la comiterea faptei, în persoana unui minor în vârstă de 17 ani, consătean al părţii vătămate.
Victima a fost transportată la Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa pentru a fi examinată, unitate care a confirmat faptul că a fost abuzată sexual.
Suspectul a fost reţinut, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, urmând ca astăzi, 30 iulie a.c., să fie prezentat parchetului cu propunerea de arestare preventivă.