Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spate

În perioada premergătoare Crăciunului, poliţiştii vor acţiona în zona supermarketurilor, gărilor, a pieţelor şi târgurilor, precum şi în alte locuri aglomerate, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice, de la transporturi şi cei din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase acţionează, în perioada 23-24 decembrie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente.

Se acţionează în mod special în zona supermarketurilor, precum şi în alte zone aglomerate în această perioadă, respectiv gări, pieţe sau târguri.

Activităţile vizează prevenirea furturilor de şi din autoturisme, din buzunare şi din bagaje, asigurarea unui trafic fluent şi respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prevenirea comiterii de fapte cu violenţă.

De asemenea, poliţiştii vor urmări ca manipulările de bani sau valori să se desfăşoare în siguranţă şi cu respectarea prevederilor legale.

* * *

Pentru a vă putea petrece sărbătorile de iarnă în siguranţă, Poliţia Română vă recomandă: 

În mijloacele de transport în comun:

Când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de persoanele de lângă dumneavoastră;

Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane faţă de care aveţi suspiciuni,  schimbaţi locul;

Ţineţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între dumneavoastră şi un punct fix în autovehicul;

Dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spate al pantalonilor, deoarece este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun;

Dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism sau luaţi un taxi,  unde vă veţi aşeza pe locurile din spate; 

La cumpărături :

Portofelul sau poşeta nu trebuie aşezate niciodată la vedere ori în sacoşele de cumpărături;

Când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

Acordaţi o mai mare atenţie poşetei sau portofelului decât plaselor de cumpărături; când faceţi diferite plăţi sau cumpărături nu scoateţi toţi banii, ci numai suma necesară;

Nu vă lăsaţi atraşi de oferte ale unor persoane îndoielnice, oricât de avantajos vi s-ar părea;

Nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;

Nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;

Nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;

Urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;

Aveţi grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul sa fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani;

Nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;

Sesizaţi  la 112 cazurile de prindere în flagrant delict.