Nu consumați carne neverificată sanitar-veterinar!

Statisticile arată că, cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în sistem gospodăresc, iar o parte dintre consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să testeze carnea prin examen trichineloscopic punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă carne neverificată.

Examinarea în vederea depistării trichinelozei, a cărnii provenite de la porcii sacrificaţi, este obligatorie.

Pentru evitarea posibilelor toxiinfecţii alimentare şi evitarea posibilei infestări cu parazitul Trichinella spp., Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomița recomandă:

 Nu cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, de la persoane  neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar;

       Nu cumpăraţi carne proaspătă decât din unităţi autorizate, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

Ţăranii români cresc porci în propriile gospodării, în principal pentru a-şi asigura consumul în familie dar şi pentru copiii sau rudele de la oraş.

În condiţiile unei cereri crescute, specifice perioadei premergătoare Crăciunului, unii români continuă să cumpere carne proaspătă sau produse şi preparate din carne de porc sau chiar porci vii, crescuţi în gospodărie, pentru sacrificare.

S-au întâlnit situaţii în care, unii dintre crescătorii de porci în sistem gospodăresc aleg să vândă sau să sacrifice animalele, evitând controlul sănătăţii acestora de către medicii veterinari.

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

-Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi şi vor fi supuşi unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi reacţii adverse.

-Dacă porcul are o altă boală infecţioasă riscaţi ca vânzându-l, sau oferind carne sau produse obţinute de la acesta rudelor sau vecinilor, să le îmbolnăviţi şi acestora porcii din propriile gospodării.

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar atestatul că a fost examinată pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

Este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la “samsari”, sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar !

-Dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, cumpărătorul, dar şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferi despăgubiri.

-Comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei în târgurile şi oboarele autorizate sanitar-veterinar ca şi mişcarea porcilor de la exploataţiile nonprofesionale către abator este permisă cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare.

-Mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare şi de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.

-Dacă intenţionaţi să vindeţi porci vii în târg, pentru a respecta legea şi a nu avea probleme cu autorităţile, verificaţi dacă:

-târgul este autorizat sanitar veterinar;

-târgul este supravegheat de un medic veterinar.

La intrarea în târg, solicitaţi medicului veterinar responsabil să facă examinarea animalelor pe care doriţi să le vindeţi şi a documentelor pe care vi le-a eliberat medicul veterinar la plecarea spre târg.

Este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora!

Adresele exacte unde se efectuează examenele trichineloscopice, în judeţul Ialomiţa:

 SLOBOZIA

  • Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: Piaţa Agroalimentară, vis-a-vis de clădirea Trezoreriei;

 URZICENI

  • Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: Piaţa Agroalimentară, str. 9 mai;

 FETEŞTI

  • Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: Piaţa Agroalimentară, str. Siretului;

 ŢĂNDĂREI

  • Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: str. Bucureşti, Bl. B, Sc. C, parter, Ap. 15 ( zona magazin alimentar Horia);

Reamintim că examenele trichineloscopice se pot efectua şi la nivelul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare de Asistenţă (dispensarele veterinare), din fiecare comună a judeţului.

 Examenul pentru decelarea trichinei, pentru porcii sacrificați în gospodăriile populației, se efectuează CONTRACOST (11,16 lei/probă) de către Circumscripțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și la tariful stabilit de medicul veterinar de liberă practică, în cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de Asistență (dispensarele veterinare) din fiecare comună a județului;

VĂ  DORIM  SĂRBĂTORI  FERICITE! 

COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL DSVSA IALOMIȚA