Noutăți pentru agricultori anunțate la Orezu, de Ziua porumbului

A patra ediție a Zilei Porumbului a reunit, joi, 12 septembrie, în satul Orezu, comuna Ciochina, peste 600 de persoane, producători și distribuitori de inputuri (sămânţă, îngrăşăminte, ierbicide, insecticide, tratamente), furnizori de utilaje agricole, fermieri, autorități publice locale, județene și centrale.

La eveniment au participat și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, Laurențiu Baciu, președintele Lapar, fostul ministru al agriculturii Stelian Fuia, consilierul prezidențial pe agricultură Adrian Rădulescu și mulți alții.

nicolae sitaru
Nicolae Sitaru – președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Ziua porumbului” este organizată an de an de Nicolae Sitaru, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, pentru a sublinia importanța acestei culturi și a creșterii producției în România, prin alegerea celor mai buni hibrizi, adaptați condițiilor din țara noastră, în așa fel încât fermierii români să se apropie de performanțele agricole ale altor țări europene.

Deși în opinia lui Nicolae Sitaru la ora actuală nu se pot mândri cu producția pe care o obțin, totuși, prin astfel de schimburi de experiență pot învăța cum să îmbunătățească situația.

Startul evenimentului a fost dat prin vizitarea unor loturi experimentale de porumb unde mai mulți producători de hibrizi și-au putut prezenta rezultatele. Fiecare companie a încercat să prezinte avantajele utilizării unor hibrizi adaptați condițiilor de secetă și să propună fermierilor variantele cele mai bune pentru a obține o producție mulțumitoare.

De asemenea, pe traseu, au fost discutate problemele care vor apărea în viitorul apropiat, una dintre ele referindu-se la interzicerea neonicotinoidelor, adică a insecticidelor utilizate în tratamentul semințelor, din cauza toxicității lor, toți cei prezenți sperând într-o amânare a deciziei, care va intra în vigoare de la 1 decembrie, până când se vor găsi soluții alternative acceptabile.

La finalul vizitei, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a arătat impresionat de eforturile pe care toate aceste companii le fac pentru a se adapta situaţiei din România, unde condițiile meteoe sunt de multe ori deosebite, iar sistemele de irigații sunt aproape inexistente.

daniel constantin
Daniel Constantin – ministrul Agriculturii

„Trebuie să recunoaştem că, începând cu 1989 şi până în prezent, sistemul de irigaţii a fost distrus în mod constant şi am ajuns astăzi la o suprafaţă foarte mică ce se irigă. Din acest punct de vedere, toate companiile s-au adaptat la situaţia de secetă, de stres pentru plante în România şi au încercat să creeze hibrizi care să producă şi în aceste condiţii un nivel corespunzător, deci în condiţii neirigabile. Și m-a bucurat foarte tare să văd aici foarte mulţi hibrizi care produc, în medie, 8-9 tone la hectar, în condiţii de cultură neirigată. Aceste lucru trebuie apreciat corespunzător, dar asta nu este suficient. Trebuie și noi să îmbunătățim și cred că am plecat deja la acest drum pentru îmbunătățirea sistemului de irigații din România. S-au făcut pași importanți, anul trecut și anul acesta s-au semnat contracte de 111 milioane euro pentru infrastructura secundară de irigații, iar acum facem eforturi să găsim finanțare și pentru infrastructura principală”, a afirmat Daniel Constantin.

Pe parcursul evenimentului s-a discutat și despre politica agricolă comună 2014-2020, despre piața porumbului și a produselor agricole în general, despre intențiile guvernului de sprijinire a agriculturii, dar și despre rolul și locul pe care îl are agricultura în România.

Daniel Constantin a informat fermierii, pe scurt, cu privire la modificările ce vor avea loc în următoarea perioadă, măsurile care vor exista pe toate zonele agriculturii românești, pentru a aduce plus valoare produselor, subliniind că ministerul are datoria de a sprijini în acest sens fermierii.

Pe lângă chestiunile generaliste din domeniu, s-a discutat și aplicat, pe fiecare subiect în parte, despre soluțiile și măsurile existente sau viitoare.

S-a afirmat că returnarea TVA-ului se face cu dificultate la ora actuală, propunându-se ca, după verificările aferente, banii să ajungă la fermieri într-un timp rezonabil și nu după 10-12 luni.

Ministrul i-a asigurat pe fermieri că va discuta pentru accelerarea acestui proces, informându-i totodată că de la 1 septembrie returnarea TVA-ului se va face pe un TVA de 9%, iar eforturile fermierilor vor fi, așadar, mai mici.

De asemenea, s-a ridicat problema lipsei unei piețe de desfacere a producției la prețuri acceptabile, fermierii susținând că sunt dezavantajați, mai ales când au supraproducție. Ministrul le-a spus agricultorilor că stocarea produselor este una dintre soluții până când piața se stabilizează.

„Soluția pe care o au la îndemână fermierii este stocarea producției, iar atunci când prețul este în beneficiul lor să le comercializeze. Silozurile s-au dezvoltat în ultima perioadă, existând la ora actuală pentru toată producția României, chiar dacă nu toate sunt corespunzătoare, la standardele pe care ni le-am dorit”, a afirmat Daniel Constantin.

Și Nicolae Sitaru a reclamat diferența din ce în ce mai mare dintre prețurile de la bursele europene și cele oferite la noi, mai ales în acest an, susținând că acest lucru ar putea avea la bază o înțelegere între marii traderi.

„Am sesizat Consiliul Concurenței și, mai mult, se fac eforturi pentru ca în cel mai scurt timp să se ajungă la o concluzie în această chestiune. Eu sper ca să nu existe un cartel, pentru că nu ar fi foarte bine nici pentru fermieri, nici pentru imaginea României, că în ziua de azi se mai pot face astfel de înțelegeri”, a spus ministrul.

Nicolae Sitaru a concluzionat însă că, în ciuda acestor probleme create de oferta de pe piață, „noi trebuie să învățăm să ne vindem bine producția. Nu am văzut ca Germania, de exemplu, dacă face multe mașini să le vândă prost. Deci noi trebuie să facem producție de calitate și să o vindem bine”.

Un subiect delicat discutat pe parcursul evenimentului a fost și acela al proiectului privind vânzarea terenurilor care, în opinia multora, permite străinilor să achiziționeze, fără prea multe piedici, mii de hectare de teren în țara noastră, punându-se, în schimb, condiții românilor. Ministrul a subliniat faptul că proiectul de lege se află încă în discuție pentru îmbunătățire și a promis că varianta finală va fi în așa fel încât românii să nu fie defavorizați.

Totodată, Daniel Constantin i-a anunțat că plata europeană pe suprafață va fi de 139 de euro pe hectar și că se încearcă și un sprijin de 100% de la bugetul de stat în funcție de ce acceptă comisia europeană, cu o sumă în jur de 27 de euro pe hectar.

O altă veste a fost aceea că, începând cu 16 octombrie, vor începe plățile, în avans, la subvențiile pe suprafață.
Consilierul prezidențial pe agricultură, Adrian Rădulescu, a solicitat ministrului să ofere câteva răspunsuri cu privire la acciza la motorină, despre posibilitatea reintroducerii certificatelor de depozit, inițierea unui dialog cu băncile pentru simplificarea creditării fermierilor, dar și despre relansarea culturii de soia în România.

În ceea ce privește acciza la motorină, Daniel Constantin a precizat că se fac eforturi pentru ca aceasta să fie plătită pe 2013, susținând că dacă nu se va reuși în acest an, la începutul anului viitor se va rezolva, mai ales că există acceptul Comisiei Europene. Pasul următor este convingerea ministerului de finanțe de importanța acestui sprijin pentru fermieri.

Legat de certificatele de depozit, ministrul a admis că deși ideea a fost foarte bună, ea nu a fost aplicată așa cum trebuie până acum.

„Doar 2% din producția obținută de la nivel național a fost depozitată și doar 2% a beneficiat de certificate de depozit. Este o problemă la ora actuală faptul că banca nu acordă pe baza acestor certificate creditele de care au nevoie fermierii, cerând garanții suplimentare, iar fondul de garantare nu poate acoperi în totalitate riscurile, iar dacă există un eșec pe această măsură, riscurile sunt acoperite de ministerul agriculturii. Ca atare, acum suntem într-o perioadă de consultări pentru a găsi soluția cea mai bună pentru ca marea masă a fermierilor să poată beneficia de această măsură”, a precizat ministrul.

În context, Daniel Constantin a mai precizat că în urmă cu aproximativ trei luni a fost aprobată o Ordonanță de Urgență, urmată de Hotărâre de Guvern, privind înființarea unui fond de microcreditare pentru fermierii mici pentru a-i ajuta cu capital de lucru, în limita sumei de 25.000 de euro, fără garanții.

În concluzie, probleme în agricultură au fost și vor mai fi. În condițiile unei piețe concurențiale din ce în ce mai agresive, trebuie să se pună lucrurile la punct, iar agricultorii români să fie tratați la fel ca și cei din celelalte țări și nu să ne considere nimeni, după cum spunea cineva, „fraierii Europei”.

La finalul evenimentului a fost organizată o tombolă, firmele prezente acordând diverse premii participanților, de la produse agricole și până la excursii în străinătate.