Noul regulament privind administrarea parcărilor de reședință din Slobozia a fost aprobat
Noul regulament, care stabilește modul de gestionare și funcționare a sistemului de parcare de reședință în municipiul Slobozia, a fost aprobat joi, 13 martie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local.
După o perioadă în care acest regulament a fost supus dezbaterii publice, timp în care s-au propus câteva modificări, s-a ajuns la o formă finală. Poate nu acoperă toate nemulțumirile cetățenilor, ridicate atât în cadrul dezbaterii, ori prin propunerile formulate în scris, însă s-a ținut cont de multe dintre ele, care pot fi și aplicate din punct de vedere legal.
Modificări au fost aduse cu privire la modalitatea de desfășurare a licitației electronice, la numărul de locuri de parcare pe care un beneficiar îl poate solicita și prețurile de pornire la licitație, cu privire la tonajul acceptat, dovada proprietății a cel puțin unui bun, respectiv locuință sau autoturism, a ITP-ului, cu privire la acordarea de drepturi privind gratuitatea și atribuirea directă și persoanelor ce dețin titlul onorific de militar veteran, veteran, eroi martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și pentru urmașii celor decedați, pentru însoțitorii persoanelor cu handicap, dar și legat de cine mai poate participa la procedura de atribuire, persoane fizice sau juridice etc.
Așadar, locurile de parcare de reședință sunt destinate deținătorilor de autoturisme concepute și construite pentru transportul de persoane, cu o capacitate standard de două, până la șapte locuri, inclusiv șoferul, cu masa maxim autorizată sub 3,5 tone.
Atribuirea locurilor de parcare se va face pe o perioadă de trei ani, fiind încheiat un contract de folosință sau de comodat, fiind interzisă cedarea sau orice formă de înstrăinare a contractului către alte persoane.
Aceste contracte prin care s-au atribuit locuri de parcare pe apartament dau dreptul de folosință exclusiv în intervalul orar 16.00 – 7.00, în zilele de luni până vineri, iar sâmbătă, duminică și sărbători legale în mod continuu. Mai trebuie precizat faptul că în cazul contractelor de comodat, prin care s-a atribuit direct un loc de parcare, dau dreptul exclusiv de folosință în mod continuu.
Potrivit regulamentului, în parcările de reședință se vor atribui, la cerere, în urma procedurii de licitație electronică și în limita locurilor disponibile, maxim două locuri de parcare per apartament riveran, indiferent de numărul de persoane/familii care îl locuiesc sau indiferent dacă numărul de autoturisme deținut este mai mare. Prevederile se aplică și pentru persoanele juridice, cu excepția persoanelor juridice care dețin flote de mașini sau parcuri auto extinse. Întâietate vor avea solicitanții fără niciun loc de parcare.
Prețul de pornire al licitației este de 120 de lei pentru primul loc de parcare, iar pentru cel de-al doilea este de 350 de lei. Pentru persoanele cu handicap, al doilea loc de parcare are prețul de 120 de lei, primul fiind atribuit direct, gratuit, prin contract de comodat, ca de altfel și pentru asistenții personali stabiliți prin legea 448/2006 sau pentru îngrijitorii persoanelor cu handicap care sunt rude până la gradul IV. Pentru toate tipurile de contract se plătește taxă pentru folosință teren.
Atribuirea locurilor de parcare se face în regim electronic. Pentru asigurarea transparenței și eficienței gestionării parcărilor de reședință în timp real se utilizează platforma electronică http://parcari-slobozia.ro, pusă la dispoziție de Primăria Slobozia. În caz excepțional, de nefuncționare a serviciului, atribuirea se va face prin licitație publică cu strigare și va fi anunțată public.
Atribuirea prin licitație publică se desfășoară pe parcursul a șapte zile calendaristice și se încheie după a șaptea zi, la ora 18.00, cu posibilitatea de a se prelungi de fiecare dată cu 20 de minute, în situația în care se licitează. În această perioadă, pentru același loc de parcare se pot depune și alte cereri de către alți solicitanți pentru obținerea aceluiași loc de parcare. În primele șapte zile, pasul de supralicitare este de 10 lei, iar după încheierea acestei perioade, în situația d eprelungire a perioadei, pasul de supralicitare este de cel puțin 50 de lei.
De reținut: Platforma scoate din licitație persoanele care folosesc deja un loc de parcare în competiția cu o persoană care nu deține niciun loc de parcare. Persoanele vor fi notificate automat privind acest aspect, prin mesaj text.
De asemenea, câștigătorul licitației va fi informat cu privire la câștigarea licitației și va primi notificare (sms, e-mail, letric) de a se prezenta la sediul Primăriei municipiului Slobozia, în termen de 30 de zile, pentru semnarea și ridicarea contractului, ori va putea fi semnat electronic prin intermediul unui furnizor de certificate acreditat, în platforma informatică.
Pentru locurile de parcare unde au fost efectuate investiții privind amplasarea de stații de încărcare electrică, contractul se prelungește automat, dacă beneficiarul investiției aduce la Primăria Slobozia procesul verbal de recepție al lucrărilor.
Mai precizăm faptul că în regulament sunt prevăzute și sancțiuni în cazul încălcării prevederilor menționate, precum împiedicarea folosirii de către titular a locului de parcare atribuit, blocarea intrării și ieșirii celorlalte autoturisme din parcaj, cedarea de către titular a drepturilor de a utiliza un loc de parcare către o altă persoană fizică sau juridică, parcarea în zonele special hașurate, zone de interzicere a staționării, din cadrul sau din apropierea parcărilor de reședință, distrugerea marcajelor și indicatoarelor etc, faptele prevăzute fiind sancționate cu amendă de la 300 la 600 de lei.
Nu pot participa la procedura de atribuire persoanele fizice care nu pot dovedi domiciliul, reședința în blocul care are arondat locul de parcare solicitat, care nu pot dovedi ca dețin în proprietate/folosință spațiul în imobilul respectiv. Totodată, solicitanții trebuie să facă dovada proprietății a cel puțin unuia dintre bunuri (imobil/autoturism). Nu pot participa nici persoanele fizice/juridice care nu dețin autoturisme înmatriculate în România și nici persoanele care nu dețin în proprietate sau folosință autoturisme înscrise în evidențe fiscale ale municipiului Slobozia, cu excepția autoturismelor achiziționate în regim de leasing. Important este și faptul că nu pot participa la procedura de atribuire persoanele care înregistrează datorii la bugetul local, inclusiv pentru locul de parcare (fiind blocat 12 luni pentru inițierea unei alte proceduri de licitație).
În regulamentul aprobat sunt menționate mai multe prevederi cu privire la condițiile de participare, la cum poți renunța la locul de parcare în cazul înstrăinării imobilului, la contestații, cu privire la proprietarii de garaje și accesul la un loc de parcare.
Mai multe detalii: