Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > „Noaptea muzeelor”, vizitatori printre proteste, expoziții, momente artistice și fotografii | https://wp.me/p49Kdo-6su

„Noaptea muzeelor”, vizitatori printre proteste, expoziții, momente artistice și fotografii

Sâmbătă, 16 mai, Muzeul Agriculturii din Slobozia și-a primit vizitatorii în cadrul manifestării „Noaptea Muzeelor” cu expoziții inedite, dar și cu o manifestare de protest, în fapt un semnal de alarmă cu privire la soarta muzeelor din țară.

Participanții au putut vizita expoziţia – „La pas prin lumea satului” – expoziţie care reuneşte, într-o concepţie unitară şi mai ales originală din punctul de vedere al prezentării, obiecte din toate colecţiile reprezentative ale muzeului, reconstituind lumea satului de odinioară, cu instituţiile sale (primărie, biserică, şcoală, poştă), ateliere (fierărie, tâmplărie, olărit, croitorie, atelier foto etc), ocupaţii (măcelărie, brutărie etc), tradiţii şi viaţă spirituală. Totodată, a fost deschisă expoziția „Mărturii de credinţă” – ce reuneşte obiecte şi documente din patrimoniul muzeului şi al Bisericii de lemn Poiana.

Au mai putut fi vizitate unităţile din aer liber: colac de puţ (1853) – monument istoric, colac de fântână (1937), însemne funerare (1889, 1887) etc.

Ediția din anul 2015 a fost una cu totul specială, deoarece a fost marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor, membre sau încă neafiliate la organizație, împotriva retrocedării colecțiilor și sediilor unora dintre acestea.

Protestul constă în acoperirea cu o pânză neagră a unuia dintre obiectele cele mai reprezentative ale muzeului, pentru ca vizitatorul să fie avertizat că la următoarea vizită în muzeu este posibil ca acel obiect să nu mai poată fi admirat, din cauza retrocedării clădirii care îl adăposteşte.

Pentru acest protest, Muzeul Agriculturii din Slobozia a ales să acopere o piesă deosebită, dulap/blidar, piesă de mobilier ţărănesc, datată 1876.

La Muzeul Județean, noaptea a început cu o expoziție de fotografie în curtea muzeului. Imaginile surprinse de Costică Acsinte au dus tuturor gândurile departe, spre o Slobozie care nu mai există decât în amintirile bunicilor noștri.

Totodată, talentații elevi ai Palatului Copiilor din Slobozia au încântat vizitatorii pe parcursul serii cu fabule și scenete umoristice, iar elevii Liceului de Arte ,,Ionel Perlea”, însoțiți de prof. Valentin Vardianu, au susținut și un recital instrumental. De asemenea, vocile elevilor Liceului Pedagogic ,,Matei Basarab” din Slobozia au acompaniat expoziția de fotografie în aer liber.  În plus, într-un decor inedit, toată lumea a trecut prin studioul lui Acsinte, unde s-au putut fotografia.

Și Muzeul Județean Ialomița s-a alăturat protestului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, prin care se trage un semnal de alarmă cu privire la soarta muzeelor din țară.

Astfel, pe întreaga durată a evenimentului Noaptea Muzeelor, vatra rituală descoperită în dava getică de la Piscul Crăsani (comuna Balaciu, județul Ialomița) a fost ascunsă privirii vizitatorilor, fiind acoperită cu o pânză neagră. Vatra descoperită în anul 1982, pe mamelonul estic al davei, este datată la secolele IV-III î. Hr. și se află în zona sacră a așezării.

Modelată din lut, vatra are o formă de paralelogram cu latura mare de 110 cm și cea mică de 90 cm și o înălțime de 40 cm. Pe fața superioară prezintă un decor cu linii și motiv solar, realizat prin impresiune digitală în pastă moale.